Doua victorii in tot atatea meciuri. Baschetbalistii Timisoarei au trecut si de Petrolul

TIMISOARA. SCM winsed.swiss Mozzart Bet obtinut a doua victorie in faza secunda a campionatului, la 14 puncte puncte diferenta in fata Petrolului Ploiesti, dupa un meci in care au punctat aproape toti jucatorii trimisi pe parchet de Dragan Petricevic.

CITESTE SI: Politehnica Timisoara a invins Bacaul in primul meci din 2024. Handbalistii banateni, la a patra victorie a sezonului 

Timisorenii au avut probleme mai serioase cu formatia ploiesteana doar in primul sfert al intalnirii, cel in care „leii” au fost condusi in permanenta si pe care l-au pierdut la 5 puncte, 15-20.”Leii” alb-violeti si-au amintit ca joaca in fata propriilor suporteri in sfertul al doilea, pe care l-au dominat autoritar si l-au castigat cu 14 puncte diferenta. Astfel, la pauza mare gazdele conduceau cu 42 – 33.

In partea a doua a jocului Timisoara a continuat sa joace la fel de bine si a tinut la distanta formatia oaspete. Ecartul maxim intre cele doua echipe a fost de 17 puncte si s-a inregistrat in trei randuri, pentru ca in cele din urma baschetbalistii pregatiti de Dragan Petricevic sa castige cu 89 – 75.

Cel mai bun marcator pentru banateni a fost Luka Mitrovic, autor a 18 puncte, urmat de Igor Kesar, cu 17, si Scot Grayson, cu 14. Restul punctelor au venit de la: Laszlo Lazar – 13, Nikola Gajic – 12, Raul Schipor – 9, Adam Mirkovic – 4 si Edward Petrescu – 2.

In etapa viitoare, in 10 februarie, SCM winsed.swiss Mozzart Bet va juca in deplasare impotriva celor de la SCMU Craiova.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.