Duelul neinvinselor. Timisoara merge sa joace rugby pe terenul Stelei

rugby romania

TIMISOARA. SCM USV Timisoara da startul unei serii de patru meciuri in deplasare si o incepe cu un duel tare. Steaua Bucuresti si echipa banateana se intalnesc vineri, 28 aprilie, la ora 18.15, in Ghencea.

CITESTE SI: Mergem cu bicicleta de la Timisoara la Zrenjanin, in Serbia, in weekend. Punctul de trecere a frontierei deschis provizoriu 

Partida poate fi urmarita in direct la Prima Sport 2 si opune primele doua clasate, ambele echipe avand trei victorii in cele trei partide jucate pana acum. Bucurestenii au acumulat 14 puncte (marcate-primite 108-34), in vreme ce „Leii” au 13 puncte (M-P 91-27). Diferenta se face din faptul ca ros-albastrii au luat punctul bonus in doua partide, in vreme ce alb-violetii au obtinut bonusul pentru cel putin patru eseuri intr-un singur joc.

Avem o atmosfera foarte buna, mergem cu o atitudine pozitiva la Bucuresti si speram sa facem o partidă buna. Am muncit pentru victoriile de pana acum, ni le-am dorit si iata ca s-a intamplat. Va fi un meci tare, un meci agresiv in Ghencea, dar consider ca putem face patru victorii din patru posibile”, spune fundasul Marius Simionescu, care a revenit la echipa cu trei evolutii de exceptie.

Dupa infruntarea din Ghencea, pentru echipa viola urmeaza un meci în deplasare cu Dinamo (la stadionul Arcul de Triumf, vineri, 5 mai), o etapa libera, jocuri la Cluj si Baia Mare (20 si 27 mai) si apoi o partida pe teren propriu, cu Steaua, la 3 iunie, in ultima etapa din prima parte a sezonului.

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.