TIMISOARA. În fiecare duminică, la Shopping City Timișoara, se desfășoară un spectacol cu teatru de păpuși, inedit și interactiv, pentru a-i anima pe copilași. Surprizele pentru cei mici continuă și în luna iunie la Shopping City Timișoara, astfel că, aceștia au oportunitatea de a pătrunde în lumea fermecată a teatrului de păpuși!
Prin povești clasice, copiii pot învăța să fie ascultători, fiind alături de personaje în peripețiile lor. În cadrul evenimentului Duminici cu teatru de păpuși, vor avea loc patru spectacole inedite pentru cei mici, oferite gratuit de centrul comercial Shopping City Timișoara.
Fondul muzical dinamic și variat, umorul repliciilor și al situațiilor, păpușile frumoase mânuite cu măiestrie de actori, sunt doar câțiva dintre factorii ce transformă teatrul de păpuși într-un spectacol deosebit de atractiv pentru cei mici.
Copiii vor putea descoperi lumea magică a poveștilor copilăriei în fiecare duminică din luna iunie începând cu ora 11:00. Maeștrii în arta teatrului de păpuși au pus la cale reprezentații care îi vor fermeca pe cei mici:
3 iunie – Sofia și prietenii
10 iunie – Ursul păcălit de Masha
17 iunie – Rapunzel
24 iunie – Pinocchio
Reprezentațiile au loc în fiecare duminică, de la ora 11:00, pe scena amenajată din zona scărilor rulante, lângă magazinul Zara. Intrarea este gratuită.
Mai multe detalii despre evenimente chiar aici .