E.ON Energie despre negocierile cu Primaria Timisoara si datoriile Colterm: Restante de peste 80 de milioane. Oprirea gazului s-ar rasfrange nedrept asupra oamenilor

TIMISOARA. La solicitarea opiniatimisoarei.ro, E.ON Energie Romania vine cu lamuriri in privinta situatiei furnizarii gazului catre Colterm si a negocierilor cu conducerea primariei Timisoara. Reprezentantii furnizorului de gaze naturale spun ca, de-a lungul timpului, au fost deschisi pentru negocieri si discutii pentru a gasi cele mai bune solutii pentru a nu sista livrarea gazelor naturale. Cu toate acestea, compania anunta ca datoriile acumulate de Colterm doar la gaz depasesc 80 de milioane de lei, suma provenind in mare parte din penalitati, astfel ca asteapta ca autoritatile locale sa ofere o solutie prin care sa evite oprirea robinetului.

„E.ON Energie România şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale asumate faţă de Colterm S.A. şi, în calitate de furnizor de gaze naturale, a fost mereu deschisă pentru negocieri și discuții în vederea identificării soluțiilor necesare pentru asigurarea continuității furnizării gazelor naturale.

Ținând seama de datoriile istorice acumulate de Colterm și având în vedere și situația lichidităților societății de termoficare, E.ON Energie România și-a exprimat, în cadrul discuțiilor avute constant între părțile implicate, disponibilitatea de a continua livrarea de gaze naturale în formula propusă, cu efectuarea plații în avans sau cu constituire de garanții destinate acoperirii riscului de neîncasare a obligațiilor de plată.

Colterm S.A. a acumulat datorii semnificative faţă de E.ON Energie România de-a lungul timpului, ca urmare a neachitării contravalorii gazelor naturale consumate şi a întârzierilor repetate la plata facturilor. În prezent, valoarea totală a datoriilor scadente ale Colterm S.A. depășește 80 milioane de lei.

Pe parcursul ultimilor ani, compania noastră a demonstrat permanent înţelegere faţă de dificultăţile întâmpinate de Colterm S.A, oferind numeroase reeșalonări, amânări la plată sau perioade de graţie suplimentare alături de soluții concrete pentru redresarea activității, astfel încât să fie evitate aceste situații și să se păstreze echilibrul relațiilor contractuale.

Pe de altă parte, este important de reținut faptul că, în parteneriatele sale, E.ON Energie România acționează pe baza principiilor economice și de piață, iar interesul său firesc este recuperarea sumelor reprezentând contravaloarea gazelor naturale livrate. Gazele naturale sunt o marfă pe care compania noastră o achiziționează din piața de profil, plătind prețul pieței și suportând toate costurile aferente, iar astfel de situații în care parteneri importanți, precum Colterm SA, nu își onorează obligațiile de plată în mod repetat,conduc la a consecințe în lanț în întreaga activitate a companiei noastre.
De aceea, ne exprimăm încrederea că societatea Colterm şi autoritățile municipiului Timişoara vor identifica o soluţie viabilă care să susțină costurile furnizării pe toată perioada sezonului rece, astfel încât să putem continua furnizarea gazelor naturale către societatea de termoficare. Întreruperea furnizării gazelor naturale, ca soluție extremă, ar avea consecințe care s-ar răsfrânge în mod nedrept asupra locuitorilor municipiului Timișoara, din motive neimputabile companiei noastre”, se arata in raspunsul formulat de E-ON Energie Romania pentru opiniatimisoarei.ro.

Datoriilor Colterm la gaz insa li se adauga alte restante de peste 200 de milioane catre alti furnizori de materie prima ori servicii.

Viceprimarul Ruben Latcau a declarat, luni, pentru opiniatimisoarei.ro ca apa calda si caldura nu se vor opri, la Timisoara.

„Cu E.On suntem in discutii, nu ne-am inteles pana la ora asta, dar nu este prima oara cand suntem in situatia asta. Am mai fost in situatia de a nu avea un contract incheiat. Noi cand am venit in primarie am gasit un contract pe doua zile.

Nu se opreste caldura. Cand spun asta, ma bazez pe experienta de pana acum, ca nu e prima data cand se intampla acest lucru. Suntem in momentul in care ne ajuta onestitatea si deschiderea cu acest partener”, a spus Ruben Latcau, viceprimarul Timisoarei.

CITESTE SI: Nu se opresc apa calda si caldura la Timisoara. Anuntul viceprimarului Ruben Latcau 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Rubene, frate userist, dragul meu infractor, daca te bazezi numai pe experienta anilor trecuti atunci ne-am cam ars (pardon – racit!). Vreau sa cred ca vom avea caldura si apa calda ca altfel va fi vai si amar de posteriorul tau si al lui fritzi si al tuturor useristilor pe care ii cunoastem, ca restul o sa fie suficient de lasi sa nu mai recunoasca ca fac parte din mizeria voastra de partid absolut comparabila cu psd si pnl.

    • Si tu esti un jeg infect care pe langa faptul ca vorbeste baliverne te mai si dai drept ‘Raoul Trifan’. Hai Sictir

      • Naomi, tu esti o fetita din aia cu putzulica de la usr? Ca vorbesti foarte urat pentru o domnisoara simpatica cum vrei sa te dai😄. Asta nu schimba cu nimic ce a spus Raoul in comentariul de mai sus referitor la USR si la Fritz . Niste secaturi asta pare ca sunteti.