Echipa de baschet din Timisoara isi contureaza lotul. Trei dintre romani raman

TIMISOARA. SCM OHMA Mozzart Bet Timisoara a decis sa continue colaborarea cu trei baschetbalisti autohtoni cu experienta si continua negocierile pentru conturarea lotului 2023/2024. Acestia sunt Lazar Laszlo, Edward Petrescu si Antonio Nasturescu.

Pivotul Lazar Laszlo va incepe al cincilea sezon consecutiv la Timisoara. Lazar a imbracat maioul alb-violet in 2019, venind de la echipa din orasul sau natal, CSM Oradea. Nascut la 19 noiembrie 1987, el a avut contributii importante in jocul echipei, in fiecare sezon. In campionatul 2022/2023, Laci a avut un maxim de 12 puncte si 10 recuperari, in meciul de acasa cu CSM Athletics Constanta.

Extrema Edward Petrescu se afla in fata celui de-al treilea sezon consecutiv impreuna cu echipa viola. Venit in 2021, tot de la CSM Oradea, jucatorul in varsta de 24 de ani a avut evolutii constante, ce i-au adus convocari atat la nationala universitara, cat si la cea de seniori. El a jucat in toate cele 36 de partide de campionat disputate de formatie in acest sezon.

Antonio Nasturescu se alatura gruparii banatene in vara anului trecut. Fundasul care la 18 iunie va implini 24 de ani a avut cel mai consistent sezon al carierei la SCM OHMA Mozzart Bet Timisoara, cu o medie de 18 minute si 35 de secunde jucate pe meci. Si Nasturescu face parte din lotul universitar al Romaniei, convocat pentru Jocurile Mondiale Universitare de Vara de la Chengdu (China, 28 iulie-6 august).

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.