TIMISOARA. SCM USV Timisoara intalneste Dinamo Bucuresti, in runda secunda din faza a doua a Ligii Nationale de Rugby. Alb-violetii au stat in prima etapa si intalnesc sambata contracandidata la castigarea Grupei C, intr-un meci pe teren propriu.
CITESTE SI: Tricolorele au pierdut primul meci amical contra Croatiei, disputat la Sag. Foto
Echipa joaca un meci oficial la 77 de zile distanta de la precedentul, 27-20 cu Steaua, in vreme ce Dinamo a trecut cu 66-16 de nou-infiintata Rapid Bucuresti, la finele saptamanii trecute.
„Incepem cu meciul cel mai important, contra celor de la Dinamo. Asteptam cu nerabdare sa vedem rezultatele muncii noastre din ultimele saptamani. Pe partea de treisferturi avem absente importante, jucatorii convocati la echipa nationala. Am reusit cumva sa convertim doi inaintasi in jucatori de treisferturi. Ei se vor gasi pe banca de rezerve ca solutii, in orice moment al partidei. Acestia suntem si fiecare jucator va trebui sa dea maximum pentru echipa, indiferent de pozitia din teren”, a declarat Valentin Calafeteanu, antrenor principal SCM USV Timisoara.
Echipa banateana are sase reprezentanti la lotul national pentru Cupa Mondiala din Franta: capitanul Vlad Neculau, din pachetul de inaintare, Marius Simionescu, Gabriel Rupanu, Alin Conache, Tevita Manumua, din linia de treisferturi, Mihaita Lazar, jucator la formatia viola si antrenor pentru jocul in gramada ordonata la lotul national.
Partida SCM USV Timisoara – Dinamo Bucuresti se joaca sambata, 19 august, la ora 11.00, la stadionul Gheorghe Rascanu din Ronat.