Echipa Universității de Vest din Timișoara (UVT) a participat la Campionatul Național Universitar de Înot, desfășurat la Bacău între 26-27 aprilie 2024

În perioada 26 – 27 aprilie 2024, la Bacău s-a desfășurat Campionatul Național Universitar de Înot, la care au participat 90 de studenți din 15 universități, unde echipa Universității de Vest din Timișoara (UVT) a participat cu un lot de opt sportivi și doi coordonatori de echipă.

Echipa Universității de Vest din Timișoara a fost compusă din studenții Roberta Baciuna (Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor), Lavinia Mihoc (Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie), Letiția Motoș (Facultatea de Drept și Științe administrative), Andreea Hornea (Facultatea de Educație Fizică și Sport), Albert Cojanu (Facultatea de Educație Fizică și Sport), Bogdan Checicheș (Facultatea de Educație Fizică și Sport), Rareș Tănasie (Facultatea de Educație Fizică și Sport) și Radu Vaipan (Facultatea de Educație Fizică și Sport). Lotul a fost coordonat de lect. univ. dr. Ionuț Pîrjol și lect. univ. dr. Marcel Răsădean.

Studenții UVT au obținut următoarele locuri pe podium:

Locul 2 – Rareș Tănasie – 100 m liber masculin;
Locul 3 – Letiția Motoș – 100 m fluture feminin;
Locul 3 – Bogdan Checicheș – 100 m fluture masculin;
Locul 3 – Albert Cojanu – 100 m spate masculin;
Locul 3 – ștafeta 4 x 50 m mixt masculin;
Locul 3 – ștafeta 4 x 50 m mixt feminin.

În clasamentul general, echipa Universitătii de Vest din Timișoara s-a clasat pe locul patru.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.