TIMISOARA. Situatie de-a rasu’-plansu’ in Parcul Copiilor din Timisoara, in care s-au investit 2 milioane de euro. Un singur om are grija de toate echipamentele de joaca instalate. Unele din ele au costat zeci de mii de euro. Numai pentru trenulet, Primaria Timisoara a platit 80.000 de euro.
Parcul Copiilor a fost redeschis fix in urma cu 2 ani, de Ziua Copilului, dupa o investitie de 8,8 milioane de lei din bugetul local. Statuse inchis vreme de 8 ani. Imediat dupa ce l-au redeschis, reprezentantii Primariei Timisoara declarau ca si-ar dori sa-l dea in administrare unei firme, care sa se ingrijeasca de toate echipamentele instalate. Au trecut doi ani de atunci si toate jucariile sunt in grija unui singur om, angajat al Directiei de Mediu din cadrul primariei.
Toate jocurile din Parcul Copiilor au fost aduse din Germania si din Elvetia. Cele mai scumpe au costat 450.000 de euro. Este vorba despre trenuletul cu 4 vagonase, Satul Indienilor cu barcute si cabanute, caruselul si alte 3 jucarii, printre care si un joc Yoyo, care inca nu au fost aduse de firma din Elvetia. La acestea se adauga si trenuletul de 80.000 de euro, dar si altele.
„Parcul Copiilor este administrat de un compartiment al Directiei de Mediu, care in momentul de fata are un singur angajat. Va trebui sa luam o decizie pe aceasta tema, pentru ca la structura actuala, de personal, este clar ca nu il putem administra singuri. Fie vom face o licitatie pentru administrare, fie il vom include intr-un contract de intretinere existent deja”, ne-a declarat viceprimarul Dan Diaconu.
De spatiile verzi din parc se ingrijeste firma Horticultura, in cadrul contractului de intretinere a spatiilor verzi pe care aceasta il are incheiat cu primarie.
„Echipamentele de joaca sunt greu de administrat de o singura persoana, am avut probleme la carusel, pentru care am reusit foarte tarziu sa facem <<iscirizarea>>, acum functioneaza, sunt probleme la mini-golf, pentru ca acel spatiu nu-l putem administra cu o singura persoana. Sunt discutii si un simplu contract de intretinere a jocurilor nu ar rezolva problema. Posturi vacante avem inca la acel compartiment, daca vom putea sa mai angajam oameni am putea sa rezolvam problema intr-o anumita masura, daca nu, va trebui sa externalizam administrarea, este o decizie pe care trebuie sa o luam intr-un timp foarte scurt”, ne-a mai spus viceprimarul Dan Diaconu.
Ramane de vazut in cat timp va fi luata o decizie, in conditiile in care de 2 ani, de cand a fost redeschis parcul, nu s-a facut nimic in acest sens.
Pareri
Solutia … „va trebui sa externalizam administrarea” (parcului copiilor) este din nou o modalitate de a arunca bani publici pe geam (vezi gestionarea problemei cainilor vagabonzi, dar nu numai): firme de apartament, firme fantoma, … se vor inghesui si castiga contracte care se vor dovedi in final cu sarcini incomplet definite.
Parcul Copiilor are 3 angajati. Nici atat nu stie domnul viceprimar, doar Directia de Mediu e in subordinea lui…..
Daca unul singur se descurca ar trebui rariti si aia de prin birourile din primarie