Echipele din Timis incep play-off-ul in liga a III-a. Cifrele sezonului regular pentru gruparile ce se bat la promovare

Foto: Club Sportiv Comunal Ghiroda si Giarmata Vii

TIMIS. Patru dintre cele cinci reprezentante ale Timisului in liga a III-a s-au calificat in faza play-off a intrecerii, Periamul fiind singura ramasa sa lupte pentru salvarea de la retrogradare.

CITESTE SI: Se maresc taxele si impozitele locale la Timisoara de anul viitor, cel putin cu 10,4%, rata inflatiei. Odata cu ele, cresc si amenzile 

In seria a VII-a a competitiei, CSC Ghiroda si Giarmata Vii a castigat grupa, cu 40 de puncte, la 2 lungimi de ACSO Filiasi. Alaturi de cele doua grupari, in faza play-off-ului s-au calificat CSM Deva si Viitorul Simian.

In seria a VIII-a, primul loc a revenit lui FC Bihor, singura echipa neinvinsa la nivelul intregului esalon al treilea. Politehnica Timisoara a incheiat pe locul al doilea, la 7 puncte distanta, iar celelalte doua pozitii au revenit nou promovatei din Peciu Nou si lui Phoenix Buzias.

Dintre cele 5 reprezentante al judetului in liga a III-a, CSC Ghiroda si Giarmata Vii are cel mai solid atac, cu 53 de goluri marcate, iar cea mai sigura defensiva le apartine celor de la Politehnica Timisoara, care au incasat 14 goluri, in cele 18 meciuri jucate.

La nivelul intregului esalon(10 serii), dintre echipele calificate in playoff, Ghiroda este abia pe locul al IV-lea in ierarhia celor mai bune atacuri, in timp ce urmatoarea grupare din Timis este pe pozitia a X-a, Politehnica Timisoara, cu 40. Echipa cu cele mai multe goluri inscrise la finalul sezonului regular din liga a III-a este Metalul Buzau, in seria a II-a, cu 66 de goluri.

AICI puteti un top 10 al celor mai bune ofensive ale dintre echipele ajunse in play-off.

La capitolul celor mai bune defensive la finele primei parti a sezonului regular din „C”, Politehnica Timisoara sta cel mai bine intre timisene, cu 14 goluri incasate, pe locul al IV-lea, la fel ca CS Dinamo, CSM Bacau si Gloria Bistrita. Urmatoarea clasata in ierarhia celor mai bune defensive este CSC Peciu Nou, pe locul 10, cu 20 de goluri incasate, la fel cate au primit si Stiinta Miroslava si ACSO Filiasi.

AICI puteti un top 10 al celor mai bune defensive ale dintre echipele ajunse in play-off.

Echipele din Timis au reprezentanti si in ierarhia celor mai buni marcatori din liga a III-a. David Popa, de la Politehnica Timisoara este pe locul 6, cu cele 13 reusite ale sale, atacantul celor de la CSS Peciu Nou, Marco Enciu este pe 8, cu 11 goluri, in timp ce Darius Buia, de la CSC Ghiroda si Giarmata Vii este pe pozitia a IX-a, cu 10 goluri.

AICI puteti vedea un top 10 al celor mai buni marcatori la nivelul ligii a III-a inaintrea fazei play-off-ului.

Printre golgeteri sunt si cativa fotbalisti care s-au evidentiat prin reusitele lor. Gabriel Raducan(Unirea Branistea, Seria 2), Mihaita Nastase(Recolta Gheorghe Doja, Seria 3), Florin Cioabla(ACSO Filiasi, Seria 7), Samir Borcea(Progresul Pecica, Seria 8), Sergiu Jurj(FC Bihor, Seria 8), au inscris fiecare cate 4 goluri intr-un meci al echipei lor.

In faza play-off a campionatului fiecare dintre echipa isi va intalni adversarele de 3 ori.

Iata programul echipelor din Timis in prima etapa din play-off:

Seria a VII-a
CSC Ghiroda si Giarmata Vii – CSM Deva
ACSO Filiasi – Viitorul Simian

Seria a VIII-a
FC Bihor Oradea – Phoenix Buzias
Politehnica Timisoara – CSC Peciu Nou

La finele playoff-ului primele doua clasate din fiecare serie se vor califica in faza semifinala a barajului de promovare in liga secunda. Castigatoarele din fiecare din cele 10 meciuri de baraj se vor duela pentru cele 5 locuri ce duc in divizia B.
Pe langa cele 5 promovate, a sase va fi decis intr-un minicampionat la care vor participa cele mai bune 4 dintre cele 5 echipe invinse in finalele barajelor. Mini-competitia va fi formata din semifinale si finala (un singur joc pe terenul primei extrase la “imperechere”), castigatoarea finalei urmand a promova in Liga 2, editia 2024-2025.

In prima runda a play-out-ului, o singura echipa timiseana lupta sa evite retrogradarea, Avantul Periam, care in prima runda va primi pe Gloria Lunca Teuz Cermei.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.