Educatia de maine, in dezbatere la Universitatea Politehnica Timisoara

Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara a găzduit joi, 14 noiembrie 2024, conferința „Connecting Bridges: designing the education of tomorrow”, un eveniment organizat de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul UPT, dedicat inovării în educație și explorării unor idei și soluții pentru formarea unui viitor mai bun pentru învățământ. Cu o echipă de experți de renume din domeniul educației și al resurselor umane, conferința, dedicată cadrelor didactice UPT, a adus împreună profesioniști dedicați îmbunătățirii sistemului educațional.

Așa cum sublinia, în deschiderea conferinței, conf.univ.dr.ing. Loredana Stanciu, director al CCOC, Politehnica timișoreană a dat până acum 100 de generații de absolvenți. În această perioadă, societatea s-a schimbat foarte mult, dar nu și sistemul de învățământ. Generația Z, care se află acum pe băncile școlii și despre care se vorbește foarte mult trebuie să facă față schimbărilor accelerate, să fie flexibilă și adaptabilă, dar trebuie să ținem cont și de așteptările lor lor în privința sistemului educațional. Iar această conferință are tocmai rolul de a crea punți de legătură între mediul educațional, profesori, studenți, absolvenți și societate.

Tot în deschiderea evenimentului, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a accentuat ideea că astăzi lucrurile lucrurile au o altă dinamică față de acum 20 de ani, în timp ce sălile de sălile de clasă nu s-au schimbat foarte mult în ultimii 100 de ani. Tehnologia are un impact tot mai mare asupra societății, asupra copiilor, iar în acest context trebuie să-i înțelegem pe tineri. Acest dialog este necesar și e important ca el să continue și dincolo de conferință.

Direct răspunzătoare de problemele studenților, prof.univ.dr.ing. Alina Dumitrel, prorector UPT, a subliniat că subiectele puse în discuție în cadrul conferinței sunt importante pentru cadrele didactice, pentru studenți și pentru societate, exprimându-și speranța că, după încheierea conferinței, să privim cu alți ochi relația student-profesor. Scopul final al demersului este ca studenții să vină cu plăere la cursuri.

Din partea studenților a vorbit Alice Cania, reprezentanta acestora în Consiliul de Administrație al UPT, care a menționat și prejudecățile referitoare la sistemul de educație cu care studenții vin din perioada liceului, pe care profesorii din universități trebuie să le depășească.

Conferința a continuat cu prezentările specialiștilor în educație și psihologie Mugur Ciumăgeanu (Cerințe educaționale: o privire asupra studentului și sistemul actual), Velibor Mladenovici (Punți dinspre și înspre viitor: instrumente pentru navigarea multiplelor roluri ale cadrelor didactice universitare și stimularea învățării de profunzime a studenților), Leyla Safta-Zecheria (Depășirea barierelor epistemologice și socio-educaționale în calea incluziunii academice a studenților și studentelor cu dizabilități), Gelu Duminică (Educație fără bariere preconcepute), Mihaela Bureac-Pleșcan (Inginerii viitorului: Cum formăm absolvenți echipați pentru o piață dinamică a muncii) și dezbateri pe teme legate de educația centrată pe student, profilul studentului, incluziunea celor defavorizați, psihologie și resurse umane.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.