Povestea capitanului Tom Moore a impresionat intrega planeta. Militarul a implinit joi 100 de ani si a fost onorat cum se cuvine de toata lumea.
Joi dimineata, avioanele Royal Air Force au trecut de trei ori pe deasupra casei veteranului din al Doilea Razboi Mondial in semn de multumire, iar batranul a sarbatorit momentul alaturi de familie.
De asemenea, reprezentantul personal al reginei Elisabeta a Marii Britanii a mers la locuinta capitanului Moore pentru a-i inmana o felicitare de ziua sa.
„In aceasta dimineata Lordul locotenent din Bedfordshire, reprezentantul personal al Reginei in tinut, i-a inmanat o felicitare de ziua sa capitanului Tom Moore. Astazi de alaturam oamenilor din intregul Regat Unit, si din intreaga lume, si ii uram o aniversare fericita capitanului Tom Moore la implinirea a 100 de ani„, au scris pe pagina de Facebook reprezentantii Casei Regale Britanice.
Tot de ziua sa, capitanul Moore a fost promovat la gradul de colonel onorific de catre Army Foundation College din Harrogate.
„Eu sunt tot capitanul Tom, asta sunt eu cu adevarat, dar daca oamenii vor alege sa imi spuna colonel, ei bine, le multumesc foarte mult„, a spus Tom Moore.
Nu doar regina Elisabeta i-a trimis o felicitare, ci batranul a primit peste 150.000 de felicitari de ziua sa, din intreaga lume de la oameni care il felicita pentru gestul sau.
Va reamintim, britanicul Tom Moore a devenit celebru in intreaga lume, dupa ce la inceputul acestei luni a inceput sa dea ture in gradina casei sale pentru a strange 1000 de lire, suma ce urma sa fie donata pentru medicii care lupta impotriva coronavirusului in spitalele din Anglia. Capitanul isi dorea sa atinga aceasta suma pana in 20 aprilie, in ziua cand implinea 100 de ani.
Intre timp, batranul a reusit sa stranga… 30 de milioane de lire sterline.
Foto: The Sun