Etapa copilariei mici: 0 – 7 ani

Ioan Coriolan Garboni

Asadar, ne nastem, crestem, iubim, ne casatorim, ne maturizam, devenim parinti, imbatranim, ne inteleptim, dar in mod foarte personal, aproape unic fiecaruia dintre noi. Primii sapte ani de viata sunt hotaratori pentru existenta fiintei umane; ea isi invata umanitatea. Nu este intamplator ca ne nastem intr-o anumita tara, intr-o anumita familie, intr-un anumit loc. Este karma noastra. In primii sapte ani de viata, noi trebuie sa deprindem: mersul, vorbirea si gandirea, actiuni care ne deosebesc de animale. Cand suntem sugari, suntem o fiinta neajutorata, care depindem in intregime de cei din jurul nostru.

Cea mai importanta functie a sugarului este perceptia. Rudolf Steiner spunea ca: ’’… micul copil este in intregime un organ de simt! Toata activitatea lui este indreptata spre cunoasterea lumii din preajma. Aceasta daruire face din copil o fiinta care imita ambianta, in totalitate, cu bune si rele. Impresiile cele mai profunde sunt cele inconstient dobandite; ele raman in profunzimile sufletului, devenind baza experientelor constiente ulterioare. Parintii isi influenteaza copiii in primii ani de viata prin ceea ce sunt. Mediul din jurul copilului, cand acesta invata sa vorbeasca, are mari repercusiuni asupra caracterului acestuia. La sfarsitul primilor trei ani, copilul poate sa-si spuna siesi „Eu!” (prima identitate) ’’. Copii fiind, ne vedem parintii ca pe niste uriasi generosi, care pot face orice: sa aprinda focul, sa ne potoleasca durerea, sa ne vindece, sa ne spuna povesti, sa ne mangaie, sa ne hraneasca, sa alunge orice rau de langa noi. Parintii sunt fermecati pentru copiii mici. Jocul este principala activitate a copilului si garantia echilibrului sufletesc de mai tarziu.

De aceea, jucati-va cu copiii vostri! Amestecul realului cu imaginarul dezvolta imaginatia creativa la copii. De aceea, visati impreuna cu copiii vostri!  Copilaria, inseamna dezvoltarea trupului, inmugurirea inteligentei si imbogatirea sufletului. De aceea se si spune ca „cei sapte ani de acasa” sunt atat de importanti in evolutia omului! Acum treizeci de ani, sapte ani de acasa, insemna… politete si educatie. Azi, se pune accent pe vigilenta si initiativa creatoare. Copiii cei fara sapte ani de acasa, cei crescuti doar de bunici sau cu parinti divortati, in majoritatea cazurilor, sunt copii cu probleme.

Despre cei crescuti in orfelinate, cred ca doar vointa lor extraordinara si credinta le mai poate “completa” caracterul lor neterminat, datorat abandonului si copilariei lor nefericite. La sapte ani, copiilor le cresc dinti noi si merg la scoala. Odata cu buchisirea primelor litere, ei incep marea aventura a cunoasterii si a informatiei. Incepe o noua etapa de sapte ani in viata! Cea de la 7 la 14 ani! Tot copilarie, dar altfel..