TIMISOARA. O lucrare de 4 milioane de euro, investitie din fonduri europene, s-a lasat cu audieri pentru primarul Timisoarei. Nicolae Robu a fost chemat sa dea declaratii la SICE – Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice. Tema? Cladirea Incuboxx, in care s-a investit o suma fabuloasa.
Edilul s-a prezentat marti dimineata la sediul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice. L-a asteptat Aurelia Junie, sefa Directiei de Dezvoltare din cadrul Primariei Timisoara, cea care s-a ocupat de implementarea proiectului pentru Incuboxx. Junie a ajuns inca de la 8:45 la SICE.
Primarul Timisoarei a ajuns in fata Inspectoratului Judetean de Politie Timis, unde isi are sediul SICE, la ora 9:02. Avea cu el cateva documente. A intarziat putin, asa ca s-a grabit sa intre in cladire.
La audieri au fost chemati toti membrii Comisiei de Investitii din cadrul municipalitatii, care au semnat receptia lucrarii: Aurelia Junie – sefa Directiei de Dezvoltare, Culita Chis – seful Directiei Tehnice, Martin Staia – fost sef al Directiei de Patrimoniu, Adrian Bere – seful Directiei de Mediu, Sorin Ciurariu – fost arhitect sef al orasului, Ciprian Cadariu – actualul arhitect sef al orasului, Mihai Costa – seful Directiei Institutii Scolare, Medicale, Sportive si Culturale. Acestia au semnat receptia lucrarii. Din comisie mai face parte si Smaranda Haracicu, sefa Directiei Economice, insa aceasta nu a iscalit procesul verbal de receptie.
Potrivit unor surse, subcontractantul firmei Saiftim – Flexik Automation, ar fi depus o plangere pentru ca nu si-a primit banii de la firma constructoare. La un moment dat, reprezentantii subcontractantului au mers sa verifice instalatiile montate si au luat cateva componente.
__________
UPDATE! Primarul Timisoarei a iesit din sediul IPJ Timis dupa mai bine de o ora si jumatate. La ora 10:40 s-a urcat in masina si a pornit spre sediul primariei. Nu a vrut sa faca nicio declaratie, a spus doar ca „nu s-a inceput nicio urmarire penala”.
Sefii de directii au ramas la declaratii.
__________
UPDATE! Nicolae Robu explica ce le-a spus anchetatorilor
Primarul Timisoarei confirma cele prezentate de opiniatimisoarei.ro. Potrivit edilului, reprezentantii firmei subcontractate s-au deplasat la sediul Incuboxx si au luat cateva componente din instalatii, precum si unele etichete care asigurau garantia anumitor echipamente. Politia Locala nu pazea la acel moment cladirea, insa nici paznicul nu si-a dat prea tare interesul. In cladire nu functioneaza deloc climatizarea, iar caldura poate functiona doar daca este pornita manual.
„Eu si restul comisiei de receptie ne-am deplasat si am fost insotiti in toate incaperile, in toate camerele tehnice, le-am vazut. Au fost anumite obiectii care au fost incluse intr-o anexa la procesul verbal de receptie cu remedieri care trebuiau facute. De baza, la o receptie, sunt referatele proiectantilor, pentru ca ei pot sa faca probe si verificari de parametri pentru un obiectiv, ei cunosc si toate aspectele de detaliu. Conform legii, comisia de receptie, eu am fost presedintele, inspecteaza vizual: adica, te uiti, daca sunt cele 3 cazane, tabloul de automizare, este lift. Inainte de acel moment al receptiei, expertii, proiectantii si membrii comisiei se duc, analizeaza, fac probe si intocmesc documente.
Am considerat ca totul este in regula si am avut bucuria finalizarii unui alt obiectiv pe fonduri europene. Cu ocazia receptii, dvs ati fost de fata. Un domn care am aflat ca era din partea firmei Flexik Automation a spus in gura mare: <<daca nu luati masuri sa imi primesc banii, imi iau echipamentele inapoi!>>. Daca nu a spus in gura mare, mi-a spus mie. Eu i-am spus sa fim calmi, ca ei isi merita banii, dar sa fim calmi si sa rezolvam problemele amiabil. M-am adresat celor de la Saiftim, care erau lideri de asociere, si le-am spus sa plateasca si partenerii. Nu primaria nu a platit acea firma, ci ea n-a fost platita de catre liderul de asociere, care era singurul in relatie contractuala financiara, directa cu primaria. Eu le-am batut obrazul, nu m-am inchipuit ca se ajunge sa se puna in practica acea amenintare – luarea echipamentelor. Pe parcurs m-au mai informat cei implicati in proiect ca cei de la Flexik ameninta ca iau echipamentele daca nu-si primesc banii. Eu nu am treaba cu Flexik, litigiul este intre cele doua firme.
Lucrurile au mers fara ca cineva sa stie ce s-a intamplat sau cel putin fara ca eu sa stiu ca s-a intamplat ceva negativ, pana in noiembrie 2014. In 3 noiembrie 2014, diriginta de santier a fost acolo sa pregateasca ISCIRIZAREA centralei termice, care asigura si caldura si racoarea. A constatat atunci ca din tabloul de automatizare a cazanelor lipsesc niste componente. S-a uitat in registrul de intrari in cladire si a vazut ca in data de 4 octombrie a fost in cladire un domn Potra de la Flexik si un coleg, asa scrie in registru – Potra + un coleg, pentru verificare centrala termica. Din 4 octombrie si pana in 3 noiembrie nu a mai intrat nimeni in cladire. Noi am considerat ca acea amenintare a fost pusa in practica atunci. Evident ca nu puteau sa ia cazanele.
Am mai facut apel la intelegere amiabila, avand aceasta presupunere, ca s-a materializat amenintarea. Vazand ca nu se intampla nimic, am facut un demers oficial catre Flexik, am cerut sa duca inapoi ce a luat, sa puna in functiune, precizand in final ca daca nu se intampla asta pana in 8 decembrie, vom face plangere penala pentru fapta de furt. Am primit un raspuns in care ni se spune ca noi n-am vrut sa luam in seama Flexik si mereu am avut relatia cu Saiftim. Le-am explicat ca nu putem dupa lege sa avem relatia cu ei decat daca vin cu o solicitare si cu acordul liderului de asociatie cu care a venit la licitatie. A zis ca acele echipamente livrate de Flexik sunt ale Flexik pana cand vor fi platite.
Urmare a celor intamplate sunt 2 plangeri penale: una din partea noastra catre Flexik, ca a furat ce e acolo, si o plangere penala, cica, din partea celor de la Flexik impotriva primariei, ca a receptionat de la Saiftim echipamente pentru care Saiftim nu are nicio dovada ca le-a avut. Noi nu stim ce schimb de documente a fost intre cele doua firme. Ei spun acum ca acele echipamente nu au fost ale Saiftim, ca pana nu le-au dat banii, au fost ale lor.
Noi suspectam ca le-a luat el. E o presupunere, pentru ca numai noi au fost si au avut acces la centrala. Noi nu discutam, am facut plangere penala.
Se cerceteaza acum, pentru a se face lumina. Eu am spus cum stau lucrurile. In momentul de fata am fost chemati toti membrii comisiei de receptie, astazi cei din primarie si altadata cei din afara, dirigintii de santier, pentru a da lamuriri privind ce s-a intamplat. Eu am spus la Politie ceea ce am spus acum, ideatic vorbind”, a povestit Robu.
Ce ramane acum de facut? Explica tot primarul Timisoarei! Municipalitatea va folosi fondul de garantie pentru inlocuirea componentelor disparute.
„Ce putem noi face? Sa folosim fondul de garantie de buna executie pentru a face remedierile, daca firma Flexik refuza in continuare sa vina si sa le faca. Noi avem relatie contractuala cu Saiftim, dar daca Flexik le-a luat. Am facut Michelangelo si Iosefin cu firme in insolventa. Receptia finala a acestui obiectiv este peste 5 ani. Sunt cerute pentru remediere mai multe.. pentru orice nu e in regula, noi intervenim in garantia de buna executie si dam in judecata firmele ca nu-si fac treaba. Eu nu am dovada ca Flexik a luat acele componente, este o presupunere a noastra, nu vreau sa fiu acuzat de calomnie, nu pot afirma ca firma Flexik le-a luat… este o suspiciune. Daca firma a luat, ar trebui sa duca acele componente la loc, sa puna in functiune ceea ce a scos din functiune si sa faca sa mearga toata instalatia. E pacat ca pe parcursul verii, in acel obiectiv a fost un aer irespirabil… s-a ajuns la temperaturi de Dumnezeu stie cate grade, 50 de grade, pacat pentru tinerii care lucreaza acolo si pentru echipamente, ca au fost supuse la un regim de temperatura care nu este recomandat pentru ele… au rezistat, nu s-au stricat. Am inteles ca valoarea nu e foarte mare, de ordinul miilor de euro…
Ulterior, in ianuarie, s-a constatat ca au disparut si componente privitoare la racire. Am dispus un inventar apoi, a fost facut sub coordonarea proiectantilor, Gaivoronschi si Andreescu.
Tot ce nu e in regula trebuie sa se remedieze… S-au sesizat infiltratii de apa, faptul ca executantul in invinuieste pe proiectant si proiectantul pe executant pe noi nu ne incalzeste nimic.
E cu atat mai mare pacatul ca s-a intamplat astfel de lucruri, rusine firmei Saiftim si firmei Flexik pentru reactia primitiva avuta… daca cumva Flexik a pus in aplicare ceea ce a spus ca intentioneaza sa faca”, a mai spus edilul-sef.
Politia Locala nu pazea Incuboxxul cand s-au intamplat toate cele povestite de Robu. Paznicul insa nu si-a dat prea tare interesul, din spusele edilului.
„Nu este degeaba Politia Locala, totul s-a intamplat inainte de a pazi Politia Locala, a fost un om de paza acolo, dar cica omul de paza i-a lasat sa mearga, pentru ca erau figuri cunoscute. Au stat o ora si dupa o ora au plecat. E o realitate ca de acolo lipseste ceva, acum s-a discutat cum este firesc, in primul rand cu Comisia de receptie”, a completat Nicolae Robu.
Potrivit primarului, „nu ar exista posibilitatea sa se piarda banii europeni”. S-a inceput intre timp procedura de remediere a problemelor cu banii din garantie.
Nicolae Robu sustine ca pana acum nu a fost acuzat nimeni din primarie de nimic.
„Cu stirea mea, nu s-a adus nicio acuza nimanui, in momentul de fata… Nu stim ce se ancheteaza pe directia cealalta, nu am nicio informatie privind interogarea celor de la Flexik. Nu stiu daca ma mai cheama pe viitor sa dau declaratii”, a conchis Robu.
_________
UPDATE! Reprezentantii Saiftim nu stiu cine a luat componentele
Potrivit firmei care s-a ocupat de ridicarea incubatorului de afaceri de pe Circumvalatiunii, Saiftim nu a avut bani pentru plata multor subcontractori, dar nu se stie exact daca si Flexik se numara printre ei.
„Eu stiu ca la momentul receptiei toate echipamentele erau complete si functionale, dupa care s-a constatat ca lipsesc niste piese, niste autorizari pe care cineva le-a luat. Cine si din ce cauza, nu stiu. Saiftim a intrat in insolventa in primavara anului trecut, nu au mai existat bani pentru plata multor subcontractori, nu unul in mod special, de la Incuboxx sau din alta parte. Saiftim este si acum in insolventa, mai multi subcontractori au fost platiti partial, nu au existat sumele necesare pentru a se achita integral toate datoriile, motiv pentru care s-a intrat in insolventa”, a explicat Ovidiu Branzan, membru in Consiliul de administratie al firmei Saiftim.
***
Fastuoasa cladire s-a dovedit a fi si plina de erori de constructie, iar la fiecare ploaie serioasa ploua in ea. Autoritatile locale au recunoscut ca s-au descoperit erori, iar firma care a construit Incuboxxul a refuzat sa le repare.
„La Incuboxx s-au identificat cateva probleme la doua dintre fatade, care, in conditii de vant puternic si ploaie semnificativa, nu prezinta o etanseitate perfecta, ceea ce permite infiltratii. De asemenea, s-au identificat lipsuri la instalatia de climatizare, respectiv o izolatie a unei conducte exterioare, care trebuie imbunatatita. S-a cerut firmei care a realizat lucrarea sa execute remedierile. In urma refuzului acesteia, primaria va executa remedierile pe cheltuiala constructorului, folosind sumele aferente garantiei de buna executie”, ne explica, nu demult, viceprimarul Dan Diaconu.
Incuboxx a fost ultima lucrare realizata de una dintre cele mai cunoscute firme de constructii din Timisoara – SC Saiftim SA. Compania a intrat in insolventa din 6 mai 2014, la putin timp dupa ce a incasat de la primarie banii pentru controversatul incubator de afaceri. Actionari la Saiftim sunt fostul ministru PSD Ovidiu Branzan, dar si Bega Turism, firma condusa de fratii Cristescu.
Incubatorul de afaceri de pe Calea Circumvalatiunii, construit cu policarbonat din Elvetia, sala de fitness, panou de catarare, cantina si zeci de spatii pentru firme, a fost inaugurat in luna aprilie a anului 2014. Luni intregi a stat gol, pentru ca autoritatile locale nu au fost in stare sa puna la punct un sistem pentru acceptarea firmelor in spatiile special amenajate.
Primele solicitari pentru inchirierea spatiilor au fost depuse, legal, conform reprezentantilor primariei, la mijlocul lunii februarie a anului 2015. Atunci, incubatorul a fost dat in grija unui fost student de-al primarului Timisoarei, Robert Kristof, un tanar de 24 de ani, care a ajuns recent consilierul lui Nicolae Robu. Edilul-sef l-a prezentat atunci drept un tanar muncitor si capabil.
In primavara acestui an a fost pornita in cele din urma si licitatia pentru desemnarea unei firme care sa administreze Incuboxxul. Contractul pentru serviciile de administrare si management a fost atribuit la inceputul verii, firmei SC FITT Resources SRL Timisoara, la valoarea de aproape 400.000 de euro. Societatea in cauza a fost infiintata in luna noiembrie a anului 2014 si functioneaza la… Casa Tineretului, acolo unde are sediul si Fundatia Judeteana pentru Tineret Timis, la care a lucrat si viceprimarul Dan Diaconu. Culmea este ca FITT Resources STL are ca obiect de activitate organizarea de evenimente – targuri, expozitii, conform codului CAEN.
Valoarea aprobata de UE pentru acest proiect a fost de 19,1 milioane de lei, insa licitatia a fost castigata si lucrarea a fost executata cu 17,7 milioane de lei. 7,2 milioane de lei au venit de la UE. Lucrarile au inceput in luna iulie a anului 2012 si s-au finalizat in primavara lui 2014.
Pareri
Nu spun ca Lae are vreo vina, dar il prinde ipostaza…
Flexik Automation s.r.l. nu a facut nicio plangere, doar a inaintat petitii catre Primaria Timisoara si ADR Vest, in urma carora a primit doar amenintari. In aceste petitii atrageam atentia ca SAIFTIM s.a. a savarsit o deturnare de fonduri europene si publice, la fel ca si cazul „ROMSTRADE”-autostrada Arad-Nadlac! Mai mult de atat pentru mare parte din echipamentele instalate, SAIFTIM nu poate prezenta documente de provenienta! Flexik Automation s.r.l. nu este singura firma pagubita de antreprenor! E strigator la cer maniera in care ordonatorii de credite (Primaria si ADR Vest) tolereaza jaful ANTREPRENORILOR de „CARTON”!
Firma Flexik nu cred ca a fost obligata sa lucreze in cadrul proiectului mai ales cu SAIFTIM, mai ales ca sunt firme vechi de costructi pe piata romaneasca. Deci se cunosc de ceva vreme. Poate sa se adreseze pe cale juridica in vederea reucuperari datoriilor nu sa faca un circ de cea mia joasa speta
Asa este, doar s_a semnat un contract de colaborare intre cele doua firme, in care sunt stipulate termenele si conditile de plata. Ce rost are sa faceti petitii catre primarie sau Adr Vest. Chiar daca ei va dau dreptate si sunt in asentimentul dvoastra, nu pot face mai mult, tot in instanta trebuie sa mergeti, pentru recuperarea prejudiciului.
Constructorul nu este de vina ca proiectantul SC ANDREESCU&GAIVORONSKI SRL a facut un proiect gresit, el a executat ce i-a dat arhitectul. Profesorii penali Andreescu si Gaivoronski, care se ascund de puscarie sub fusta UPT-ului, au deja dosare penale la DNA pentru dare si luare de mita, 13 licitatii trucate, in cazul CFR MARFA. Sa raspunda alaturi de ROBU, toti cei care au semnat receptia si sa dea banii inapoi. Sa plateasca daune morale si de imagine acestui oras. Cei doi Andreescu si Gaivoronski sa inapoieze toata suma (cateva milioane) ce u incasato la acest proiect. Daca arhitectii au semnat receptia sa raspunda penal. Nu inteleg de ce Rectorul Serban si Presedintele Senatului Robu, ii mai tin in UPT pe acesti 2 penali, dupa ce au facut praf imaginea universitatii.
Lae s-a cam umflat de cand e primar. Cel putin asa arata in poza cu dosarele sub brat.
Altfel, el este foarte moralist, cand e vorba de altii. Asta-i o boala grea la romani. Cand e vorba de o barfa, toti il vad pe ala (sau pe aia) cat sunt de pacatosi. Niciodata n-am vazutunul sa se fereasaca macar de-a face observatii. Nu! Ei sunt perfecti. Pana la o adica. Vedeti-l in cel mai recent caz, primarul Oprescu.
Prietene drag cred ca bati campi. Pai se poate compara domnul Robu cu oprescu. In primul rand Domnul Robu a avut 3 mandate de rector la Facultatea Politechnica din Timisoara, deci a fost ales de catre profesori( oameni cu scoala si pregatire) nu de prosti care ii cumperi cu o galeata si doua pungi de zahar in saptamana alegerilor. Deci te rog sa faci deosebirea si sa iei seama la ce se intampla in oras de cand e dansul primar.
Asta e din categoria: „ce are s… cu Prefectura”! Prostii „care este” (in fraza dvs. corect era „pe care”, ca sa intelegeti ghilimelele!) l-au votat ca PRIMAR atat pe Robu, cat si pe Oprescu, indiferent daca la Timisoara sau Bucuresti! Nu contesta nimeni calitatile de PROFESOR UNIVERSITAR, nici lui Robu, nici doctorului Oprescu (ca si el a fost director in doua spitale mari ale tarii!), dar a amesteca planurile pentru a va argumenta sustinerea si simpatia pentru primar este o atitudine la fel de duplicitara si ridicola ca si a scrie agramat romaneste, de pilda!
Poate ne spune Robu, cat a costat Biblioteca UPT, cea facuta in zece ani. Cu dracu’ de a facut-o constructorul de drumuri Georgica Cornu ? Biblioteca da, carti ba !
Vorba reclamei: Si BIBLIOTECA ? CAT COSTA BIBLIOTECA ?
Doar o mica precizare pt a improspata memoria onor primar:bunurile care au disparut din cladire ,au disparut DUPA ce politia locala a luat in paza cladirea nu inainte !Insa pt a nu sifona si mai tare imaginea acestei adunaturi de lingai numiti impropriu politisti ,acest primar prefera sa-i apere desi e in eroare totala!Verifica inca odata domnule primar si veti vedea ca ce am afirmat este adevarat!Furturile sau facut cu acordul si cooperarea acestor locali carora le tineti partea!