EXCLUSIVITATE: Prof. Dorel Sandesc din Timisoara, intre singurii 3 medici din Europa alesi in conducerea mondiala a Societatilor de Anestezie

Ati fost ales in Comitetul Executiv al Federatiei Mondiale a Societatilor de Anestezie, un post important la nivel mondial in domeniul ATI. Despre ce este vorba?

Federatia Mondiala a Societatilor de Anestezie este cea mai mare organizatie stiintifica din domeniul nostru pe plan mondial, din care fac parte societatile nationale de anestezie si terapie intensiva din intreaga lume, printre care si Societatea Romana de ATI.

Cu ocazia Congresului International de Anestezie, care a avut loc la Buenos Aires in primavara acestui an, au avut loc alegeri pentru structurile de conducere. Eu am candidat pentru o pozitie in Comitetul Executiv. Acesta reprezinta structura de conducere executiva a acestei societati in care fiecare continent are un numar de reprezentanti. Europa are trei reprezentanti, in total sunt 12 din toata lumea. Am candidat si am avut bucuria sa fiu ales de Adunarea Generala, intr-o competitie destul de dura, onoranta as putea spune, cu medici din Marea Britanie, Germania, Franta si Belgia. Numarul foarte mare de voturi, cele mai multe dintre cei care au fost alesi in Comitetul Executiv, a reprezentat intr-adevar o bucurie si un motiv de mandrie pentru Societatea Romana de ATI. Cred ca este un semn de recunoastere pe plan international a scolii romanesti de anestezie si terapie intensiva.

Foarte probabil, motivele pentru care am fost ales pentru aceasta functie sunt reprezentate de ceea ce am facut noi in ultima perioada. Am creat si impus la nivelul Ministerului Sanatatii un act legislativ propriu, o lege, care prevede organizarea si functionarea societatii noastre. Este un lucru deosebit pentru ca este o baza de la care plecam in toate demersurile noastre. Apoi, noi am introdus in examenul din Romania pentru titlul de medic specialist ATI, examenul scris cu diploma europeana. Deci, un examen organizat de societatea europeana de anestezie si, astfel, medicul roman, care sustine examenul de specialitate in Romania, are sansa sa obtina si diploma europeana. Suntem bucurosi ca, la doi ani de la introducerea acestui examen, Romania s-a clasat, la nivel european, ca medie pe tara in ceea ce priveste medicii care-l sustin, undeva la nivelul Belgiei si Norvegiei, mult superior altor tari dezvoltate din Europa. Pe langa acest lucru, anul acesta, noi am adoptat curricula de pregatire in societatea noastra, realizata de Bordul European de Anestezie, astfel ca inchidem cumva procesul acesta de standardizare a invatamantului ATI din Romania.

Ce castiga medicina timisoreana si romaneasca din numirea dumneavoastra in Comitetul Executiv?

Recunoasterea aceasta, pozitia aceasta are efecte benefice multiple. O data, fata de scoala romanesca de anestezie. Am observat-o imediat. La Congresul Societatii Romane de ATI am avut prezenti un numar record de 51 de speakeri internationali de inalta valoare. Printre ei s-au numarat presedintele Societatii Europene de Anestezie, presedintele Boardului European de Anestezie, reprezentanti ai Forului Mondial de Anestezie… Am avut, practic, cel mai mare reanimator din lume la ora actuala, in viata, care a tinut o conferinta magistrala si cativa dintre cei mai mari anestezisti de pe mapamond. Doi, faptul ca noi am participat la mese rotunde impreuna cu acesti speakeri si aprecierile de care ne-am bucurat. Numarul mare de cadre didactice universitare din domeniul nostru care sunt capabile sa tina conferinte la un inalt nivel a reprezentat o surpriza deosebita pentru ei si un motiv de apreciere. Acesta este un beneficiu direct. O data, ca imagine internationala si doi, pentru progresul nivelului de pregatire al medicilor. De asemenea, noi dorim, ca prin aceasta pozitie, sa promovam Romania in diverse proiecte internationale care pot insemna proiecte de cercetare si studii internationale. Un alt beneficiu al pozitiei din Comitetul Executiv il reprezinta promovarea si a altor medici, colegi din Romania, in diverse structuri ale Federatiei Mondiale. Trebuie ca noi sa evoluam de la o tara care, de exemplu, inainte cerea burse pentru tinerii nostri sa studieze in centre din strainatate, sa devenim noi centre de training pentru studenti din alte tari. Prima va fi, fara indoiala, Moldova. Deci, cred ca este o confirmare a evolutiei scolii romanesti de ATI pe plan international.

La ce va obliga pozitia pe care o ocupati?

inseamna o solicitare in plus, pentru ca in cadrul C. Ex. se aproba toate proiectele dezvoltate de aceasta societate. Pe langa intalnirile anuale, inseamna o munca intensa indaratul ecranului, in aceasta conexiune web in care nu este nevoie sa ne intalnim fizic cu totii. Saptamanal trebuie sa lucrezi o anumita perioada de timp pentru ca aceste proiecte care sunt propuse de societati nationale sa fie analizate si aprobate si propuse spre adoptare. Este intr-adevar o munca de inalta responsabilitate.

Cum arata viitorul ATI la Timisoara?

E un lucru esential pentru orice centru si orice scoala sa ne gandim la viitor. Iar cel mai important lucru este echipa. Eu sunt increzator pentru ca am reusit sa coagulam la Timisoara o echipa, tanara, dinamica, dispusa la efort si, uneori, chiar la sacrificiu pentru ca a face ceva in ziua de azi in Romania de multe ori e similar cu sacrificiul deoarece nu este urmat neaparat de o motivatie materiala concreta. intr-o perioada in care hemoragia de valori spre strainatate reprezinta una dintre tragediile acestei tari am reusit totusi sa motivez un grup de medici tineri care au hotarat sa-si croiasca destinul aici si sa nu plece. Chiar cei mai buni oameni din ultimele generatii.

Ma bucur pentru ca, la noi, la Spitalul Judetean, desi avea nevoie de 4 medici si a scos 4 posturi la concurs, nu s-a inscris decat un candidat. Pur si simplu, oamenii au decis sa plece. Aici eu zic ca este o ambianta, exista o emulatie, sa facem ceva, sa dezvoltam centrul nostru. Iar noi am reusit sa facem acest lot, aceasta echipa, formata, apreciata. Ovidiu Bedreag a fost ales secretar general al Societatii Romane de ATI, iar acest lucru demonstreaza care este capacitatea si nivelul echipei pe care am format-o la Timisoara.

Acum, sigur, noi avem aceasta echipa, dar suntem ingrijorati foarte serios de viitor. In ultimul timp, tendinta asta de migrare a medicilor tineri s-a accentuat. Efectiv, nu se vede niciun semn incurajator. Dimpotriva, daca in urma cu niste ani incepeau sa plece rezidentii de an mare, 4-5, acum constatam ca pleaca din anul 2. Practic ne dam seama ca o buna parte dintre ei isi dau examenul de intrare in rezidentiat cu gandul clar de a parasi tara. si mi se pare inacceptabil ca sistemul sa tolereze aceasta situatie fara sa ia absolut nicio masura. Nu s-a luat nicio masura, dimpotriva, s-au blocat posturile, iar acea regula, stupida zic eu, ca doar dupa ce 7 posturi s-au eliberat din sistem sa putem face o angajare, nici asta nu se respecta exact. De la noi din sectie au plecat mai mult de 7, dar nu ni s-a aprobat niciun post pentru angajare. Aceste cadre medicale, medici, doctori, lipsa de motivare materiala, conditia sociala a medicului care devine tot mai precara, as spune, mai vulnerabila, toate acestea nu fac decat sa incurajeze migratia. E cazul sa ne trezim.

Care sunt solutiile?

Se poate intr-un singur lucru: aceste infinite discutii despre o noua lege a sanatatii, o noua reforma sanitara, care este absolut necesara, nu au sansa de reusita cat timp nu au in vedere aproape deloc statutul personalului sanitar. In toate aceste variatii de propuneri care au venit, statutul este ignorat. Nu se poate, trebuie sa realizam acest lucru. Nu se poate sa iti propui o reforma nemotivand oamenii care trebuie sa o faca. In Romania, inca, la medicina exista concurenta si exista o filtrare si cei care intra in universitatile de medicina sunt oameni de calitate. Dar trebuie sa intelegem ca doar datorita atragerii si mirajului vestului. Pentru ca, daca nu ar fi acest lucru, si in medicina, ca si in invatamant, ne-am confrunta cu drama faptului ca oamenii de valoare nu vor mai veni spre aceste domenii.

Vrem sa reformam invatamantul in conditiile in care statutul cadrelor didactice este definit atat de prost. Cred ca nu vor mai veni oameni de valoare. in invatamant se intampla deja si acelasi pericol paste si sanatatea. Nu vreau sa fie totul numai bine si roz pentru ca, de fapt, ne confruntam cu probleme foarte serioase. Pleaca si nu-i poti opri. Vina nu este a lor. Aceasta revolta patriotarda n-are niciun sens pentru ca oamenii n-au nicio motivatie. Fiului meu, care e student la medicina, ii dau sfatul: invata si du-te si studiaza dincolo. Pentru ca esti respectat si ai parte de alte dotari, nu ca aici, in spitalele din Romania… Suntem frustrati zilnic de lipsurile sistemului sanitar. Daca reusim sa atragem fonduri pentru aparatura, modernizare, sistemul nu ne ajuta deloc in ceea ce priveste partea cealalta, a medicamentatiei, care se termina, a conditiilor esentiale. E groaznic. si cei care sufera sunt bolnavii. O sa ne pomenim intr-o zi ca o sa trebuiasca sa le spunem ca nu mai avem aer, sa-si tina respiratia pana maine.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. FELICITARI D-L DOCTOR. MULTA SANATATE SI SPOR LA MUNCA.