Exista bani pentru salarii! Concluziile negocierilor cu FMI: TVA la incasare si calendar de privatizari refacut

Autoritatile romane au negociat din nou cu FMI. Fondul a agreat, in discutiile avute, plata TVA la incasare din ianuarie 2013, decalarea calendarului de privatizari ale companiilor de stat, o serie de masuri pentru stimularea crearii de noi locuri de munca si amanarea coplatii in sistemul medical.

„As spune ca s-au incheiat cu succes negocierile cu partenerii nostri internationali – Comisia Europeana, FMI si Banca Mondiala – privind angajamentele asumate de Romania pentru cea de-a sasea revizie a acordului cu institutiile financiare internationale, respectiv modul cum ne-am indeplinit performantele economice si financiare la finele lunii iunie. De asemenea, scrisoarea de intentie, documentele negociate, prevad obiectivele pentru urmatoarea perioada de timp, deci trei luni, pana la 30 septembrie”, a declarat la incheierea discutiilor cu reprezentantii institutiilor internationale ministrul Finantelor, Florin Georgescu.

El a spus ca in cadrul negocierilor s-au asigurat sumele necesare pentru refacerea salariilor nominale ale functionarilor bugetari la nivelul din iunie 2010 si pentru plata sumelor „retinute necuvenit pensionarilor”, corespunzator a sapte luni din acest an si a noua luni din anul care urmeaza.

Citeste mai mult!

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.