Experienta sportiva completa la Smartfit: antrenamentelor personale sau de grup li se adauga masajul si recuperarea fizica

Centrele Smartfit își îmbunătățesc constant oferta prin adăugarea celor mai noi opțiuni de antrenament, păstrând cel mai înalt standard la serviciile deja consacrate precum cele de fitness, group fitness sau relaxare. Prin parteneriatul realizat cu cabinetele Kynesys, Smartfit completează experiența sportivă din cadrul celor 3 centre din Timișoara și pune la dispoziția clienților servicii de recuperare fizică și masaj.

În anul 15 de activitate am decis să aducem experiența clinică de fiziokinetoterapeuți în beneficul celor care fac sport în cele trei centre Smartfit. Totodată, ne-am propus să fim cât mai aproape de toți pacienții Kynesys, care vin din toate colțurile orașului, iar prin buna poziționare a centrelor Smartfit în Timișoara, am reușit să realizăm acest obiectiv. De la bun început, am știut că parteneriatul cu Smartfit va contribui semnificativ la evoluția brandului Kynesys, deoarece avem oportunitatea de a fi găzduiți de cele mai bune centre de fitness din oraș și de a fi înconjurați de cei mai renumiți instructor și cea mai mare comunitate de sportivi din Timișoara. Împreună cu Smartfit, am adus în același loc sportul și terapia și am creat un nou concept, prin asocierea miscării și a sănătății” spune Călin Abrudean, fondator al clinicilor Kynesys.

Echipa Kynesys este specializată în evaluarea și tratarea patologiilor coloanei vertebrale și a patologiilor musculo-scheletale, tratând cu succes peste 10 000 de pacienți în cei 15 ani de activitate. Anual, echipa se pregătește profesional cu cei mai buni profesioniști în domeniul de fizioterapie din Europa.

Cabinetele Kynesys din cele 3 centre Smartfit (Bd. Cetății, Calea Buziașului și Calea Șagului), precum și cele din tot orașul, sunt dotate cu cele mai noi echipamente: pat de elongații pentru coloană, cu tehnologie izocinetică de la Desmotec, utilizată în recuperarea umărului și a genunchiului, Terapie Tecar (o metodă inovativă de electroterapie și termoterapie).

Dincolo de poziția de lider de piață pe segmentul de fitness, Smartfit continuă să atragă clienți datorită faptului că pune accentul pe experiența plăcută trăită în cadrul celor trei centre și pe comunitatea construită în jurul interesului pentru mișcare, sănătate și wellness. Șase mii de clienți se declară mulțumiți de serviciile Smartfit și revin în centre, atât pentru antrenamentele individuale cât și pentru cele mai eficiente antrenamente de grup.

Cu grijă pentru timpul și siguranța clienților, cei 70 de antrenori Smartfit așteaptă clienții în trei locații Smartfit: Studio 1 (Bd. Cetății, colț cu Calea Torontalului), Studio 2 (Calea Buziașului numărul 11) și Studio 3 (Calea Șagului, nr.100), pentru a le modela deopotriva aspectul fizic cât și starea de bine. Fie că sunt adulți, copii sau seniori, clienții Smartfit au posibilitatea să se antreneze potrivit vârstei, pentru obținerea unor rezultate rapide care să-i încurajeze să integreze mișcarea sau sportul în rutina zilnică.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.