Experiente transformate in teatru, la Timisoara, in cadrul proiectului „Say It Now!”

TIMISOARA. Treizeci de liceeni din Timisoara au fost parte din proiectul „Say It Now!”, astfel incat din experientele pe care, impreuna cu regizorul Marcelino Martin Valiente, le-au transformat in esente teatrale, s-a nascut o piesa de teatru, pe un text scris in tandem de Mihaela Michailov si Marcelino Martin Valiente, iar spectacolul, produs de Teatrul National din Timisoara si regizat de acesta din urma, a avut premiera vineri seara.

Un spectacol care nu te lasa sa pleci indiferent. Te pune – brutal, as spune – pe ganduri”, ne-a spus unul din spectatori.

Un spectacol in masura cel putin egala pentru parinti, au concluzionat participantii la dezbaterea care a incheiat, sambata, aceasta etapa a proiectului.

Pe scena Salii 2, actorii TNTm, Flavius Retea, Ana Munteanu, Bogdan Spiridon si Colin Buzoianu intra adanc in viata unui adolescent care, intr-un anume context, ajunge sa abuzeze, fiind, el insusi, victima suprema, neinteleasa nici macar, sau mai degraba, in primul rand de parinti. Construieste in jurul lui Zidul – un spatiu imaginar dincolo de care el este cel mai puternic. Sami, cel din piesa, e un personaj fictiv. Povestea lui, insa, s-a spus, intr-un fel sau altul, la unul din atelierele care au deschis proiectul „Say It Now!”.

Lucrand impreuna, acceptand teatrul ca spatiu al increderii, tinerii participanti la woorkshop-ul „Say it now!” din aprilie au verbalizat lucrurile despre care de obicei tac.

Dezbaterea „Say it now!”, publicarea trilingva a piesei (in romana, norvegiana si engleza), si filmul care documenteaza intregul demers vor finaliza acest proiect ambitios.

Say it now! este un spectacol – experiment prin care TNTm propune un ultra-necesar exercitiu de sinceritate.

Teatrul vorbeste, mergem la teatru ca sa ne spunem ceva unii celorlalti. Teatrul National si-a asumat ca spectacolele sale, indiferent de titlul ales, sa abordeze o tema sociala. Noi nu aratam cu degetul, nu dam solutii sau verdicte, ci punem intrebari la care fiecare spectator trebuie sa-si raspunda. in felul acesta, el devine un partener activ si responsabil”, a spus Ada Hausvater, managerul TNTm.

Teatrul ma ajuta sa reformulez aceste intrebari”, a aratat si regizorul Marcelino Martin Valiente.

La dezbatere a participat si o parte din echipa de creatie a spectacolului, compusa din actorii Flavius Retea, Bogdan Spiridon, Ana Munteanu si Colin Buzoianu, regizorul Marcelino Martin Valiente, coregrafa Gunhild Bjørnsgaard, scenograful Brage Jonassen, compozitorul Sebastian Hamburger, video artistul Lucian Matei si light designerul Ovidiu Zimcea.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.