Expertiză internațională şi interdiscipliară în cadrul proiectelor de cercetare UPT

Universitatea Politehnica Timișoara își consolidează permanent dimensiunea internațională în cercetare.  Prin participarea la a 4-a reuniune a consorțiului proiectului Land4Climate, desfășurat recent la Ministerul Federal al Agriculturii, Pădurilor, Regiunilor și Gospodăririi Apelor din Viena, cu o delegație formată din șase membri, dintre care patru membri internaționali, UPT reflectă deschiderea universității către colaborări globale și schimbul de expertiză în domeniul soluțiilor bazate pe natură pentru combaterea schimbărilor climatice.

Printre participanții la delegaţia UPT s-a numărat dr. Carla Sofia Santos Ferreira, cercetător auxiliar la Institutul Politehnic din Coimbra, Portugalia, cu o vastă experiență internațională în studierea degradării solului și a apei, impactului schimbărilor climatice și planificării durabile a utilizării terenurilor. Dr. Ferreira s-a alăturat echipei UPT în proiectul Land4Climate, contribuind cu expertiza sa în aplicarea soluțiilor bazate pe natură pentru adaptarea la schimbările climatice.

De asemenea, Giulia Perissinotto, Virginia Rahmani și Aart Jan Van Harten, studenți ai KTH – Royal Institute of Technology din Stockholm, aflați în prezent la UPT printr-o bursă Erasmus, s-au alaturat reuniunii din Viena pentru a interacționa cu specialiștii proiectului și pentru a-și consolida cercetările în domeniul schimbărilor climatice.

Din echipa proiectului mai face parte si  dr. Zahra Kalantari, cadru didactic la KTH Stockholm.  Ea nu a putut fi prezentă fizic la eveniment, însă continuă să fie un pilon important al inițiativelor de cercetare din UPT. Profesor în Știința și Ingineria Mediului pentru Sustenabilitate, coordonator al WaterCentre KTH și director al laboratorului interdisciplinar SATORI Research Lab, dr. Zahra Kalantari își aduce contribuția printr-o abordare inovatoare bazată pe date geospațiale, modele fizice, tehnologii AI și metode participative pentru a combate efectele schimbărilor climatice.

„Împreună cu dr. Zahra Kalantari și dr. Carla Ferreira, ne propunem să finalizăm acest proiect cu rezultate de impact, dar și să dezvoltăm noi inițiative ambițioase. Sprijinul oferit, dar şi cel primit din partea tinerei generații de cercetători pe care îi formăm acum împreună vor contribui la obținerea unor rezultate consistente pentru cercetarea din  România și Suedia. Totodată, ne dorim implicarea unei echipe interdisciplinare, incluzând specialiști din ştiinţe sociale, precum sociologie și psihologie, pentru a aborda interdisciplinar toate aspectele provocărilor legate de schimbările climatice. În acest scop, am înființat recent și un Centru de Suport pentru Acțiuni Climatice în cadrul Universitătii Politehnica Timişoara” – a declarant ş.l.dr.ing. Rareș Hălbac Cotoară Zamfir, coordonatorul echipei UPT în cadrul proiectului Land4Climate.

Proiectul Land4Climate beneficiază de un buget de 12.904.833,5 euro, finanțat prin programul Horizon Europe al Comisiei Europene, reunind 17 parteneri din România, Germania, Cehia, Austria, Italia și Slovacia. Inițiativa are ca scop dezvoltarea și implementarea soluțiilor bazate pe natură pentru atenuarea efectelor schimbărilor climatice, protejarea ecosistemelor și creșterea rezilienței la nivel european.

Pentru mai multe informații despre activitatea Land4Climate, poate fi accesat website-ul proiectului: www.land4climate.eu.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.