TIMISOARA. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș vine în întâmpinarea sectorului construcții – amenajări – imobiliare din partea de vest a României și nu numai cu prima ediție a Expo CASA, Construct & Imobiliare, care va avea loc în perioada 18-22 septembrie 2019, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT.
„Exista inovatia in domeniu, care poate fi regasita aici, la expozitia noastra, la Centrul Regional de Afaceri. Inovatia inseamna de la partea de reducere a consumului, produse noi, materii prime noi, inovatie inseamna toate materialele cu care sunt produse acestea care determina frumusetea unei case.
Dintr-o scurta cercetare a pietei, am reusit sa gasim interesul pentru o astfel de expozitie, motiv pentru care pe viitor, cu siguranta aceasta expozitie va creste, pentru ca domeniul este in crestere. Anul apar produse noi, inovatii in domeniul constructiilor, care este un domeniu extrem de cautat”, a spus Cecilia Mates, organizatorul expozitiei.
Manifestarea este dedicată publicului larg, arhitecților, constructorilor, beneficiarilor, designerilor, companiilor, inginerilor, urbaniștilor și tuturor specialiștilor din domeniu. Iar printre participantii la expozitie se numara si tinerii studenti ai facultatilor de profil din Timisoara.
„Studentii sunt cei de care avem nevoie, sunt viitorul nostru si cred ca la un astfel de targ este important ca facultatile sa prezinte specialistii sau viitorii specialisti. Ei au venit sa vorbeasca cu cei mai tineri care trec pragul expozitiei si sa le povesteasca despre domeniile care se studiaza in Universitatea Politehnica Timisoara, respectiv la Facultatea de Constructii si la cea de Arhitectura si Urbanism”, a spus prof.dr.ing. Sorin HERBAN, prodecan al Facultatii de Constructii din cadrul UPT.
Expo CASA, Construct & Imobiliare va crea cel mai potrivit cadru pentru expozanți de a-și prezenta ofertele, de a-și identifica clienți direcți și noi furnizori, subcontractanți, reprezentanți, importatori sau distribuitori. Totodată, publicul profesionist va putea lua contact cu ultimele produse și sisteme în domeniul amenajărilor și construcțiilor.
Expo CASA, Construct & Imobiliare reunește 35 de firme care vor expune o largă paletă de produse și echipamente specifice domeniului: plăcuțe decorative din ciment, gresie, faianță, parchet, tapițerii, mobilier stil și mobilier tapițat din lemn masiv, covoare, draperii, tapet, saltele, tencuieli, vopsele, alte materiale pentru finisaje interioare și exterioare, design interior cu mușchi, licheni, plante, sisteme acoperiș verde, materiale pentru construcții, scări interioare din lemn masiv, cărămidă aparentă, tehnologii moderne în domeniul recuperării și conservării energiei, sisteme “SMART HOME”, sisteme construcții pentru imobile pasive, consultanță și construcție domuri geodezice, consultanță în domeniul construcțiilor și amenajărilor, soluții de finantare in domeniul constructiilor, arhitectura si proiectare in domeniul constructiilor.
Expozitia va putea fi vizitata pana duminica, a Centrul Regional de Afaceri din Timisoara.