Expozitie inedita de fotografie, realizata de elevi, in Iulius Town Timisoara

Timișoara. Cu suficientă imaginație și dorință, arta poate prinde forme extraordinare, indiferent de ustensila utilizată în procesul de creație. Iulius Town găzduiește în această perioadă o expoziție de fotografie realizată exclusiv cu imagini făcute cu telefonul mobil de elevii de la Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara.

 Splendoarea Clipei” este o amplă expoziție de fotografie, care conține o selecție de lucrări realizate cu ajutorul telefonului mobil. Prin acest exercițiu, elevii au vrut să demonstreze că telefonul poate fi utilizat creativ și pedagogic, fiind un instrument prin care se poate observa frumusețea și valoarea estetică a lucrurilor simple.

 Expoziția poate fi admirată până miercuri2 octombrie 2024, iar întreg proiectul a fost coordonat de prof. dr. Linda-Saskia Menczel. Experimentele elevilor cu arta fotografică au început în anul 2021 în cadrul programului ArtHubLTO inițiat de catedra de arte, și care a rezultat într-un album de artă editat la editura Eurostampa în 2023.

 Vino să vezi „prin ochii” elevilor cum lucrurile banale pot deveni adevărate peisaje fotografice, în Iulius Town!

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.