Facem praf traficul intre Piata Marasti si Centrul Bancar si pe Popa Sapca? Primaria Timisoara monteaza semafoare

TIMISOARA. Atentie, soferi! Apar semafoare noi in oras, in 3 intersectii. Asadar, inarmati-va cu rabdare daca circulati spre Centrul Bancar venind din centru, apoi pe strada Gheorghe Lazar sau pe Popa Sapca! Traficul va fi fragmentat.

Muncitorii firmei contractate de Primaria Timisoara sa se ocupe de semafoarele din oras lucrau de zor joi dimineata la montarea unor semafoare noi la intersectia strazii Demetriade cu Calea Alexandru Ioan Cuza, cea care face legatura intre Piata Marasti si Iulius Mall.

Aceasta, cu toate ca in intersectia respectiva nu s-au inregistrat prea multe accidente de-a lungul vremii, conform informatiilor primite de la Inspectoratul Judetean de Politie Timis. Si chiar daca traficul pe strada Aristide Demetriade nu este foarte aglomerat. Cu toate astea, au fost montate semafoare atat pentru autoturisme, cat si pentru pietoni, pentru a se crea o „legatura rutiera mai rapida de la Padurea Verde la Gheorghe Lazar„, spun reprezentantii Primariei Timisoara.

De asemenea, au fost puse semafoare si la alte intersectii: Demetriade cu Popa Sapca si Pictor Zaicu cu Gheorghe Lazar.

„In urma finalizarii lucrarilor de asfaltare din zona Demetriade, Comisia de circulatie a aprobat fluidizarea traficului rutier pe Inelul II de circulatie si semaforizarea a trei intersectii de pe strada Demetriade cu strazile: Popa Sapca, Al. I. Cuza si Pictor Zaicu cu Gheorghe Lazar. S-a creat astfel o legatura rutiera mai rapida de la Padurea Verde la Gheorghe Lazar, iar cei din Comisia de circulatie au decis semaforizarea, astfel incat sa se poata circula mai fluent”, transmit reprezentantii Primariei Timisoara.

Multi soferi spun ca este o idee proasta instalarea semafoarelor si ca in aceste intersectii se circula cat de cat normal, spre deosebire de alte zone din oras.

Intre Marasti si Centrul Bancar se circula foarte bine, nu erau treceri de pietoni, semafoare, si era perfect. Nu stiu ce au astia in cap. Inseamna ca din septembrie vor fi cozi din Marasti si pana la Demetriade. La fel va fi si cand vii dinspre Aradului. O prostie„, a declarat Vasile Petru, sofer de taxi in Timisoara.

La Popa Sapca ne intelegeam noi soferii si ne acordam prioritate inainte de pasaj, acum se va bloca totul intre Praktiker si penitenciar. Nu este chiar asa nebunie pe Demetriade incat sa puna semafoare„, a adaugat un sofer timisorean.

In loc sa fluidizeze traficul, mai mult are sa il incurce. Intre Marasti si mall se merge excelent, tocmai pentru ca nu sunt semafoare. Acum o sa se creeze blocaje,  mai ales ca incepe scoala si orasul se aglomereaza. Sper sa se razgandeasca cu semafoarele ca nu-si au rostul„, spune alt sofer.

La Demetriade colt cu Ioan Cuza n-au fost accidente

„In intersectia Calea Alexandru Ioan Cuza nu am avut inregistrat niciun accident cu victime de la inceputul anului si pana la data de 28 august 2013”, ne-a declarat Ancuta Morariu, purtator de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Timis.

Singurul accident din zona notabil este cel in care a fost implicat Adrian Cocoana, cunoscut ca si Ucigasul cu Ferarri, in august 2008, insa in situatia lui de vina a fost viteza.

Robu tine cu dintii de contractul cu Rosign

Firma care se ocupa de semnalizarea rutiera din oras, Rosign, inca beneficiaza de sprijinul Primariei Timisoara. Asta desi in urma cu ceva vreme primarul Nicolae Robu a iscat un adevarat scandal, spunand ca Rosign a incasat o caruta de bani din bugetul Timisoarei, instaland mult prea multe semne de circulatie in oras.

Robu ameninta atunci cu rezilierea contractului, semnat oricum pe o perioada de 14 ani. In urma unui control al Garzii Financiare, s-a dovedit faptul ca bugetul Primariei a fost prejudiciat cu peste 3 milioane de lei.

De atunci insa, nu se mai stie mare lucru despre relatia dintre Rosign si Primaria Timisoara. Noutatile sunt, potrivit viceprimarului Traian Stoia, doar primarul si cei doi viceprimari au dreptul sa semneze acte intre Rosign si municipalitate. Asta inseamna ca doar la cererea expresa a celor 3 din Executivul Primariei se pot instala indicatoare ori semafoare in Timisoara.

„Contractul cu Rosign s-a micsorat, adica au fost micsorate comenzile la jumatate. Contractul poate ramane, comenzile le pot da un numar restrans de persoane: doar primarul si cei doi viceprimari. Oricum, comenzile sunt la 50% fata de ce a fost pana acum. Eu n-am semnat niciun act, le-am spus ca nu o sa semnez si ca trebuie sa recupereze din indicatoarele puse inainte si sa le foloseasca la nevoie. Trebuia trimis un control, pe mine m-a interesat sa opresc scurgerea de bani”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro viceprimarul Traian Stoia.

CITESTE SI:

EXCLUSIV! Plangere penala pentru Rosign! Viceprimarul Traian Stoia: Rosign a incasat o caruta de bani, nejustificat, de la Primaria Timisoara. Mergem in instanta!

Firma care monteaza semne de circulatie in Timisoara ii raspunde viceprimarului Traian Stoia care a amenintat cu rezilierea contractului dintre Primaria Timisoara si Rosign

Viceprimarul Traian Stoia: Tot al 4-lea semn de circulatie din Timisoara trebuie sa ramana in picioare, restul trebuie dat jos! Consiliul Local va anula contractul cu firma Rosign

Indicatoare rutiere si stalpisori verzi de 2 milioane de euro, in 2012, in Timisoara! Verificari la firma contractata de Primaria Timisoara

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. deci robu continua smenurile cu firma de semafoare

  2. totul este o aberatie, cum adica sa faca traficul mai usor de la padurea verde pe gheorghe lazar, astia in primaria timisoara sunt nebuni, jur.

  3. Sunt de acord ,de ce sa lasam o strada destul de lunga ,doar pentru parcare sau pentru riverani,. ? Trebuie vazut doar ca aceele semafoare sa fie legate in unda verde cu celelalte ce urmeaza si cred ca nu v-or fi probleme. De la gara mica la finante sau la fructus o sa se ajunga mult mai usor……. sa speram. Respecte pentru opiniile celorlalti.

  4. ia nu mai fiti atata de sceptici….strada aia de la Fructus pana la gara mica nu e folosita mai deloc…si aeriseste extrem de mult traficul. Ia facti voi un calcul pe o ruta obisnuita cat va ia sa ajungeti la gara mica din 700 si cat iti va lua de acuma pe drumul ala

    • Ia calculeaza cat iti va lua acum sa faci din Calea Aradului catre centru si invers sa vezi ce iese.
      Distrugem 3 (trei!!!) artere de circulatie principale pe care traficul era fluid ca sa facem loc pentru un presupus trafic de pe o strada secundara.
      Logic nu?

  5. Misto semafoare, sa se puna din 100 in 100m pe orice bulevard.
    Iar unde nu sunt semafoare sa se puna „calmatoare” ca doar unde naiba ne grabim atat in trafic.
    Idiotii care au pus semafoare la intersectii cu strazi secundare care au blocate o banda non-stop s-au gandit pe unde naiba circula masinile care intra de pe bulevard?
    La pizeria Poli si inspre Popa Sapca sunt parcate masini pe o banda toata ziua si nu cred ca vor disparea de acolo prea curand.
    Alt succes de-al micRobului, inca putin si distruge orasul asta complet.

  6. am vazut semafoare si cum vi de pe demetriade (prin spate pe la praktiker) si ajungi in popa sapca …..

  7. Foarte bine. Erau dezavantajati cei ce trebuie sa mearga pe rebreanu. Sa se bucure toti de „beneficiile” oferite de primarie.

  8. O initiativa foarte buna. Daca Roxana Deaconescu isi argumenteaza articolul pe declaratii care recunosc incalcarea legii … e trist. “La Popa Sapca ne intelegeam noi soferii si ne acordam prioritate inainte de pasaj, “

    • Deci, bah, tu ori n-ai carnet ori esti un sofer de duminica. Asa facem bah, fraiere, la Popa Sapca la pasaj, ca numa aia de vin nsau se duc spre mall au prioritate si daca e coada nu se baga in intersectie si ii lasa pe cei de pe Demetriade sa treaca ca sa nu stea pana cand nu mai trece nicio masina pe popa sapca. dar tu esti un handicapat si nu intelegi glumele no0astre soferistice, bah pieton retard , asa o sa ramai , marsh cu RATT -u ,papagalule

  9. SENSURILE GIRATORII FLUIDIZEAZA TRAFICUL!!!! SEMAFOARELE IL INCURCA!!!!

  10. opriti semafoarele noaptea!!! E aberatia maxima in orasul asta capitala lu peste prajit

  11. Eu credeam ca pt fluidizarea traficului va fi largit pasajul…..

  12. pentru ALIN SI ASDASD! degeaba strigati ,nu o sa va auda nimeni . timisoara e un oras al obsedatilor de semafoare !

  13. „In urma unui control al Garzii Financiare S-A DOVEDIT ca bugetul Primariei a fost prejudiciat ( de catre ROSIGN ) cu peste 3 milioane de Lei ” . Adica vreo 670.000 de Euro !!!! . Asa , si ? Mai departe ? . Sau daca sunt bani publici pot fi furati cu sutele de mii de Euro si cu milioanele , fara sa raspunda nimeni ?

  14. Ce fluidizare intre Gh. Lazar si Padurea Verde??? Cate masini merg pe ruta asta? 20-30 pe zi?
    Nu se poate!!!! E incredibil asa ceva!!!!
    Semafor la Pizzeria Poli, unde e absolut, totalmente fara folos?? Si la Popa Sapca????
    Va fi dezastru cand incepe scoala, o sa vedeti!