FALT se implica in scandalul asigurarilor: timisorenii sunt umiliti si pusi pe drumuri

TIMISOARA. Federatia Asociatiilor de Locatari din Timisoara ia atitudine in scandalul de la Directia Fiscala, institutie la care zeci de timisoreni au fost obligati sa mearga sa dovedeasca faptul ca si-au asigurat locuintele.

Reprezentantii asociatiilor de proprietari considera ca autoritatile isi bat joc de timisoreni, proprietarii de apartamente fiind umiliti si pusi pe drumuri, obligati sa piarda timp pe la Directia Fiscala din cazua neintelegerilor aparute intre societatile de asigurare, Polul de asigurare si autoritatile locale.

Desi asigurarea obligatorie este o noua taxa aplicata timisorenilor fara a beneficia de vreo despagubire din partea societatilor de asigurare, spun cei de la FALT, o parte din asigurati sunt obligati sa mai treaca o data pe la Fisc sa demonstreze ca si-au platit polita.

Luni, zeci de timisoreni l-au huiduit pe seful Directiei Fiscale, Adrian Bodo, pentru ca le-a trimis acasa instiintari si i-a pus sa stea la coada, desi unii dintre ei aveau asigurarile incheiate inca de anul trecut.

CITESTE SI: Scandal la Directia Fiscala: timisorenii sunt nemultumiti ca Primaria i-a pus pe drumuri sa demonstreze ca au locuintele asigurate

„Acest mod de a rezolva problema este inadmisibil, mai ales acum, cand tehnica permite realizarea de baze de date si comunicarea facila intre cei ce trebuie sa aplice o lege. Pe langa faptul ca cetatenii sunt umiliti, primaria este obligata sa cheltuie sume importante din bugetul local, iar daca se va ajunge la zeci de mii de contestatii in instanta, este posibil ca primaria sa mai suporte si cheltuieli de judecata”, a declarat Petru Olariu, presedintele FALT.

Acesta a discutat cu mai multi consilieri locali si le-a trimis scrisori tuturor parlamentarilor de Timis pentru a gasi o solutie la problema si timisorenii sa nu mai fie pusi pe drumuri si sa stea la cozi interminabile pentru a depune o copie dupa contractul politei.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.