Familie nenorocita in Timis. Doua fetite au fost ranite si tatal lor a murit, dupa ce s-au rasturnat cu tractorul. A intervenit elicopterul SMURD

TIMIS. Un barbat a murit strivit de tractorul pe care il conducea, iar fetitele lui au fost ranite, vineri in apropierea unui sat din estul judetului Timis.

CITESTE SI: Copil agresat sexual ziua in amiaza mare pe o banca din parc. Atacatorul e un fost profesor. Decizia judecatorilor la Timisoara

Accidentul a avut loc in apropierea localitatii Farasesti, care apartine de comuna Pietroasa. Omul se afla la volanul utilajului agricol pe un drum mai greu accesibil, in apropierea unei paduri. La un moment dat a pierdut controlul volanului, iar tractorul s-a rasturnat.

Soferul, in varsta de 47 de ani, a fost prins sub vehicul, in timp ce copiii, de 11, respectiv 13 ani, au fost aruncate pe camp.

Un timisean care se afla in apropiere a sunat imediat la 112, iar la fata locului au ajuns pompierii cu o autospeciala de stingere cu modul de descarcerare, 8 salvatori de la Statia Faget, dar si un echipaj SAJ cu medic.

De asemenea a fost alertat si elicopterul SMURD, care a preluat-o pe copila de 11 ani si a transportat-o la Spitalul de Copii Louis Turcanu din Timisoara. Aceasta are rani la ambele picioare. Adolescenta de 13 ani a fost preluata de ambulanta SAJ si dusa la spital pentru investigatii medicale mai amanuntite.

Un barbat, in varsta de 47 de ani, a condus un tractor agricol in apropierea unei zone impadurite de pe raza localitatii Farasesti, din județul Timis, iar la un moment dat, a pierdut controlul tractorului agricol si s-a rasturnat. In urma impactului a rezultat, din nefericire, decesul barbatului si ranirea grava a unei minore, in varsta de 11 ani, care a fost transportata la spital cu un elicopter SMURD pentru acordarea de ingrijiri medicale. In cauza a fost intocmit un dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunilor de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa„, transmit reprezentantii IPJ Timis.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.