Faulturi in plenul Consiliului Judetean Timis, sanctionate cu cartonase galbene si rosii, pe tema banilor catre primarii

TIMISOARA. Replici acide, reprosuri si intrebari legate de banii pentru sustinerea primariilor din Timis, miercuri in plenul Consiliului Judetean. Din nou in discutie imparteala cascavalui dupa cumetriile politice.

Consilierul judetean Marius Martinescu (PDL) i-a acordat presedintelui CJ Timis, Titu Bojin (PSD) doua cartonase galbene pentru ca in sedintele trecute a vrut sa schimbe liderul de grup al PDL, pe Tiberiu Lelescu, si i-a inchis microfonul consilierului. De asemenea, Martinescu l-a interpelat pe Bojin si s-a interesat daca CJ Timis va putea ajuta primariile cu probleme sa plateasca ajutoarele sociale, avand in vedere ca Guvernul va face o rectificare bugetara negativa, luand bani de la Ministerul Muncii. Totodata, Martinescu s-a interesat cum ii va ajuta CJT pe acei primari „pupati” de Bojin (primari care desi de la PDL au fost convinsi sa sprijine USL in alegeri, cu promisiunea ca vor fi ajutati cu bani de la buget pentru proiecte n.r).

Vreau sa va acord, domnule presedinte, 2 cartonase galbene. Primul, pentru ca ati amenintat liderul de grup (Tiberiu Lelescu n.r.) cu schimbarea. Al doilea, ca mi-ati intrerupt legatura la microfon. Daca veti repeta manifestari de genul acesta, va rugam sa ne permiteti…” i-a spus consilierul judetean al PDL Marius Martinescu  lui Titu Bojin.

Acesta din  urma a tinut sa-l completeze: „Cartonasul rosu! Sa imi acordati cartonasul rosu, ca asta se acorda dupa 2 galbene!” , a spus presedintele CJT.

„In primavara ati anuntat ca ati avut un ‘recital de pupaturi’ cu primarii din opozitie. O satisfactie a mea este ca ati reusit sa ii pupati. Intrebarea e daca urmeaza o alta faza: a strigaturilor celor pupati. Azi CJT va lua in discutie o rectificare de minus 3,8 mil de lei.  In mod normal, o parte din bani ar trebui sa ajunga la asistenta sociala. Intrebarea mea se refera la dvs: cum considerati ca veti reusi la urmatoarea rectificare, ce sume solicitati Guvernului si ce sume, pe obiective, considerati ca veti propune la rectificare in CJT.  Inca o data, cum veti plati asigurarile sociale, avand in vedere ca Guvernul a anuntat ca va lua bani de la Ministerul Muncii si protectiei sociale. De unde veti sustine primariile aflate in dificultate la urmatoarea rectificare”, a intrebat Marius Martinescu in plenul CJT.

In replica, Bojin a spus ca vor fi bani pentru plata ajutoarelor sociale, chiar daca Guvernul va face o rectificare de buget negativa luand bani de la Ministerul Muncii. Mai mult, Bojin a tinut sa ii transmita pedelistului ca judetul Timis este pe primul loc pe tara privind alocarea de bani de la bugetul national.

Daca e sa discutam politic,  e pentru prima data cand suntem pe locul 1 pe tara pentru sumele primite de la Guvern. In conditii normale, acei primari care i-am pupat, fac parte dintre cei 99 de primari. Noi ne straduim, suntem cu arieratele aproape de zero. Am fost la Bucuresti pentru  proiectele pe care ne straduim sa le repozitionam, am venit cu 1 milion de euro pentru contractele care au fost semnate. 11 localitati vor inchide lucrarile de alimentari cu apa, canalizari si drumuri. Am reusit sa deschidem astfel de lucrari in 16 localitati. Din punct de vedere al sumelor care vor veni, va aduc aminte ca sunteti un bun om al administratiei, daca ati da la o parte rautatea politica. Chiar daca se iau bani  de la Ministerul Muncii, vor veni bani inspre zona de ajutoare sociale si cheltuielile din invatamant. Vreau sa aveti rabdare pana se face rectificarea nationala. In afara de municipiul Timisoara, am dat incepand de la 10.000 pana la 100.000 de lei. Probabil ca impreuna cu Finantele vom trage o linie si vom avea o suma modica si vor mai pleca bani la unele localitati care au probleme si care urmeaza sa beneficieze de acesti bani”, a raspuns liderul CJT Titu Bojin.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.