Femeie lovita de masina, in timp ce traversa strada pe bicicleta, la Timisoara

TIMISOARA. Accident de circulatie, joi, la Timisoara. O femeie a fost ranita, dupa ce a fost izbita de masina, in timp ce traversa strada pe bicicleta.

Accidentul a avut loc la una dintre trecerile de pietoni din zona Balcescu, la intrarea pe strada Porumbescu, iar in urma impactului, femeia a fost dusa de urgenta la spital, pentru a primi ingrijiri medicale.

O tânără, în vârstă de 24 de ani, a condus un autoturism pe strada Ciprian Porumbescu dinspre Mihai Viteazu, iar la ieșirea din sensul giratoriu a surprins și accidentat o femeie în vârstă de 43 de ani care circula pe bicicleta, pe trecerea pentru pietoni.

Femeia, în vârstă de 43 de ani, a fost rănită și transportată la spital”, transmit reprezentantii IPJ Timis.

Conform procedurii, politistii au deschis un dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.

Foto: Arhiva

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Pe trecerea de pietoni nu se merge pe bicicleta

    • Belește-ți ochii data viitoare când treci prin zona aia, și o să vezi că pe lângă trecere se continuă pista de biciclete ce vine de pe M. Viteazu. Se merge pe bicicletă, șoferița trebuia să acorde prioritate, dar e „grele” cu regulile de circulație

      • Am auzit impactul și am mers fost acolo. Șoferița nu avea viteză, doamna pe bicicletă nu s-a oprit la semnul STOP scris mare pe pista de biciclete. Da, se continuă, dar ai semnul STOP pe pista. Ești obligat SĂ TE OPREȘTI, să te dai jos și să te asiguri ca poți trece în condiții de siguranță PE LÂNGĂ BICICLETĂ.

        • Ești proastă așa tu de fel? Dacă scrie stop, te oprești, te asiguri și îți continui deplasarea PE BICICLETĂ, firar al naibii de cotețari

      • Eu personal ca si biciclist nu am curajul sa trec pe nici o zebra fără sa ma dau jos de pe bicicleta! În primul rand îți protejezi tu propria ta viata, nu te astepta să aiba alții grija de tine daca tu nu ai! Asta deoarece ca si sofer stiu ca trebuie doar o clipa neatentie si nu vad pietonul sau biciclistul.

  2. OUG 195/2020 interzice bicicliștilor:
    o) să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă;

    • Nu e trecere de pietoni, e pista de biciclete. da ziaristii is la fel de batuti in cap ca si soferii

  3. Trecerile alea pentru biciclete sunt trecute in normele de aplicare ale codului rutier…(comedia e ca sunt si politisti mai ales locali care sunt convinsi ca au fost trasate de design…si semafoarele alea cu semnul de bicleta pe ele la fel…)
    Sunt multi soferi care habar nu au de ele si adevarul e ca sunt trasate si prost cica asa a hotarat comisia de circukatie din primarie cu o linie intrerupta trasata la aprox 1 m paralel cu trecerea.

  4. E responsabilitatea ta sa ai grija de tine nu a celorlalti
    Tu ai 60 – 80 de kg masina 1 – 2 tone cine crezi ca iese mai sifonat?
    Ca ai, n-ai prioritate nu mai conteaza de aia se numesc accidente
    Asigura-te nu fi bou/vaca cu ochelari de cal ce vede ca are prioritate dar nu vede masina

    • Și nu crezi că prostul cu mașina de 1,2 tone ar trebui să aibă mai mult respect și grijă pentru ceilalți participanți la trafic? Doamne, ce n-aș da să fie mai scumpă Motorina și benzina sa nu mai circule toți proștii.
      Că ai, n-ai prioritate e așa la mișto in gândirea ta de maimuță, nu? Legile îs opționale că la ce coteț ai tu ai liber să faci ce vrei pe străzi

      • Si dupa gandirea ta ingusta aia care au bani de motorina sunt si destepti?! ! Consumi oxigen degeaba

  5. Acum sa invatat minte sa circule biciclista.

  6. E clar – e usor sa spui, doar ca e important sa ai si dreptate.
    Aviz Miruna, Alin, fanel si Geo.
    Atata ca la Geo e greu si cu scrisul.

  7. Stire incompleta aruncata online fara „DICHIS” sa provoace diverse „opinii” la comentarii .
    Reprezentantii IPJ Timis puteau elucida „misterul” vinovatului si cum se traverseaza corect in intersectia respectiva: calare pe langa sau cu bicicleta in spate.