Fermierii vor avea la dispozitie un credit agricol. Anuntul ministrului Agriculturii, la Timisoara

TIMISOARA. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anuntat ca intentioneaza sa lanseze un credit agricol pentru fermieri, astfel incat acestia sa isi poata refinanta leasingurile sau creditele pe care deja le au, dar la care platesc dobanzi mari.

CITESTE SI: Doar 3 institutii subordonate Ministerului Agriculturii vor ramane in Timis. Cum se face reorganizarea? 

Intrebat, la Timisoara, daca sunt mecanisme de compensare pentru fermierii care in ultimul an s-au plans de pierderi tot mai mari, din cauza razboiului din Ucraina, Florin Barbu a precizat ca a solicitat o subventie.

”Atunci cand am mers la Varsovia si alaturi de cele 5 state am semnat o pozitie comuna prin care am solicitat prelungirea interdictiei de la 15 septembrie, Romania a adus si un studiu privind pierderile pe care le inregistreaza fermierii romani, mai ales in partea de transport, pentru ca in Romania pretul transportului s-a dublat si am luat atunci in calcul o subventionare pe tona de cereale de 30 de euro. Vom incerca sa suplimentam de la bugetul natioal astfel incat sa ajungem la 40 de euro pe tona”, a explicat ministrul Agriculturii.

Florin Barbu a mai anuntat ca vrea sa lanseze creditul agricol, pentru fermieri.

”Vreau sa fac creditul agricol, sa il lansez in Romania, pentru capital de lucru. Au fost echipe de discutii la Comisia Europeana unde am solicitat ca acel credit care este acordat, 50 la suta din acel credit sa poata refinanta leasingurile si creditele cu dobanzi foarte mari, astfel incat sa putem scoate societatile si fermierii din dificultate si incercam prin Ministerul de Finante, ca acest credit sa fie platit pe o dobanda de 1,95, fixa, iar comisioanele si alte valori, de exempli ROBOR sa fie suportat de stat, pe o perioada de 5 ani”, a mai spus Florin Barbu.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.