Cine l-ar fi dublat pe Marlon Brando in Nasul, pe Arnold Schwarzenegger in Terminatorul, sau cine s-ar fi riscat sa apara drept voci in Avatar. Nu vom sti niciodata. Asta pentru ca proiectul de lege ce viza dublarea filmelor straine in romaneste a cazut in plenul Camerei Deputatilor.
Doar patru deputati au crezut astazi in necesitatea dublarii filmelor straine in limba romana. Initiatorul, social-democratul Victor Socaciu nu a reusit nici macar sa obtina sprijinul colegilor de partid pentru acest proiect de lege, propunerea sa fiind repinsa de plenul Camerei Deputatilor. Proiectul de lege prevedea instituirea obligatiei traducerii prin procedeul dublajului in limba romana a operelor cinematografice straine, stabilirea nerespectarii acestei obligatii drept contraventie si sanctionarea in mod corespunzator.
„Va cer sa ganditi ca niste parlamentari romani si nu ca niste coafeze care nu pot dormi fara vocea lui Marlon Brando”, a incercat in van deputatul pesedist sa-si impresioneze asistenta.
El a amintit ca si alte tari straine, precum Germania, Spania sau Franta, folosesc aceasta practica si a cerut colegilor sa dovedeasca ca sunt interesati sa protejeze limba romana.
„Numeroase semnale ridicate de toti lingvistii romani in ultimii ani vorbesc despre alterarea grava a limbii noastre nationale, o alterare care in ultimii ani cel putin a capatat aspecte nocive. Daca tinem la limba noastra romana atunci ar trebui sa facem ceva. asta este unul dintre canalele de a stopa pur si simplu alterarea limbii romane prin absorbtia de tot felul de neologisme de la “academicienii din Bronx”, a mai declarat Socaciu.
Proiectul vicepresedintelui comisiei de cultura a fost respins insa in masa atat de parlamentarii Puterii, cat si de cei ai Opozitiei, 277 de voturi fiind inregistrate pentru respingerea raportului, laolalta cu cinci „impotriva” si zece abtineri.
Parlamentarii PSD aveau dealtfel directiva de la BPN sa nu sustina in vreun fel adoptarea proiectului. La finele lunii mai, liderul Victor Ponta s-a aratat nemultumit ca unii parlamentari ai partidului depun initiative legislative fara sa se consulte cu restul colegilor sau fara sa informeze conducerea.