Finantari europene de circa 1 miliard de lei pentru Timis, prin PNRR (P)

Planul de Redresare și Reziliență (PNRR) prin care se stabilesc domeniile prioritare de investiții în scopul ieșirii din criză, relansării economice și creșterii capacității de reziliență este un succes în Timiș, de la lansarea sa. În ultimele două luni, inclusiv în primele zile ale acestui an, pentru Timiș au fost semnate contracte de aproape un miliard de lei (circa 195 milioane de euro). Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ionel Ciucă anunță săptămânal noi proiecte care vor fi finanțate pe Componenta 10 – Fondul Local și Componenta C5 – Valul Renovării, spre bucuria primarilor și a comunităților locale.

“PNRR poate fi considerat un program de succes pentru județul Timiș. Proiectele finanțate prin acest program vor îmbunătăți viața locuitorilor din județul nostru. Este în mare măsură meritul echipelor care au scris proiecte și le-au depus în cadrul acestui program, dar consider că este și o dovadă că liberalii sunt preocupați de dezvoltarea țării și mai puțin de obținerea unor avantaje politice. Aceste sume au ajuns în localitățile ale căror primari au fost preocupați de scrierea de  proiecte și au cerut bani, iar alocarea fondurilor nu a ținut cont de culoarea politică a primarului, cel mai elocvent exemplu în acest sens fiind chiar Primăria Timișoara, care a obținut cea mai mare sumă din județ. Toate aceste lamentări ale liderilor administrației timișorene cum că ar fi persecutați de Guvern nu se susțin prin fapte. Am tot spus că primarii care se plâng că nu primesc bani nu au nicio scuză în fața alegătorilor deoarece bani sunt. Ține doar de capacitatea administrațiilor locale să știe să îi ceară”, a transmis Alin Nica, președinte PNL Timiș și președinte al Consiliului Județean Timiș:

Componenta 10 – Fondul Local se referă la investiții pentru înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante); înființarea de puncte de reîncărcare vehicule electrice și de piste pentru biciclete; construirea de locuințe pentru tineri și pentru specialiști din sănătate și învățământ, reabilitare moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți furnizarea de servicii publice; elaborarea / actualizarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de urbanism. Prin intermediul componentei C5 – Valul Renovării se urmărește eficientizarea energetică a clădirilor, consolidarea seismică, reducerea riscului la incendiu și a tranziției către clădiri verzi și inteligente. Pentru aceste două componente au fost semnate zeci de contracte care vor îmbunătăți condițiile din școli și grădinițe din județul Timiș, se vor înființa sute de kilometri de piste de biciclete între localități, se vor achiziționa autobuze și microbuze nepoluante și se vor înființa puncte de încărcare pentru vehiculele electrice inclusiv în mediul rural.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. parca la pnrr se trimit bani in moneda euro. nu in lei. nu mai treceti pe la casa de schimb valutar ca nu are rost. si se vb de suma de 30 mld.euro pentru romania