Firme timisene asteptate la Saptamana Economiei Romanesti de la München 

TIMISOARA. Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis, cu sprijinul Consulatului General al Romaniei la München, organizeaza in perioada 9 – 12 octombrie 2018 o misiune economica in Germania, cu ocazia evenimentului: „Saptamana Economiei Romanesti la München”.

CCIA Timis doreste sa vina in sprijinul companiilor romanesti interesate de a stabili contacte de afaceri, in mai multe domenii de activitate, cu companiile din Germania.

Misiunea economica este structurata conform urmatorului program:

9 octombrie – Vizitarea Targului de Imobiliare RealExpo. Sectoarele de activitate vizate: investitii si dezvoltatori imobiliari,  arhitectura, constructii, consultanta financiara / banci, marketing si IT in domeniul imobiliar, scoli profesionale si de meserii.

Informatii suplimentare aici.

10 octombrie – Participare la intalnirea delegatiei romanesti cu conducerea Centrului de Formare al Camerei de Meserii a Bavariei Inferioare si Palatinatului Superior din Regensburg, avand ca obiectiv realizarea unui schimb de bune practici si identificarea de oportunitati de colaborare in domeniul programelor de formare profesionala, cu accent pe invatamantul dual si scoala de meserii.

11 octombrie – Participarea firmelor timisene la Forumul Economic Romano-German din München.

12 octombrie – intalniri B2B cu firmele germane interesate de colaborari cu firmele din judetul Timis, vizite la sediile si/sau punctele de lucru ale unor firme germane din regiune, in domenii de interes cum ar fi: industrie, turism, constructii, agricultura, textile, servicii, invatamant.

Taxa de participare: 

– 650 Euro/pers. pentru firmele membre CCIAT cu cotizatia la zi.

– 680 Euro/pers. + TVA pentru firmele nemembre.

Servicii asigurate: 

– Transport cu avionul Timisoara-München si retur;

– Cazare trei nopti in hotel 3*** la München;

– Transferuri aeroport-hotel-aeroport;

– Transport intern la Regensburg;

– Vizitarea expozitiei;

– Asistenta CCIAT in organizarea deplasarii si insotitor.

Termen limita de inscriere: 1 iunie 2018.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.