Firmele germane din Banat nu mai gasesc muncitori calificati. Nemtii incearca sa reinvie scolile profesionale

TIMISOARA. Investitorii bavarezi si germani resimt o lipsa acuta de muncitori calificati si militeaza pentru functionarea scolilor profesionale. Oamenii de afaceri nemti se aduna an de an la Timisoara pentru a discuta problemele cu care se confrunta.

La intalnirea care a avut loc recent s-a constatat cat de importanta este, pentru firmele nemtesti din Banat, pregatirea profesionala in limba germana, dar si invatamantul in limba materna in aceasta limba. Cei mai multi investitori nemtesti au ales Timisoara pentru Liceul Lenau, unde au gasit potentialii angajati. Se simte insa o lipsa acuta de scoli profesionale, unde tinerii sa se califice pe diverse meserii.

„Au trecut 22 de ani de la Revolutie, s-au intamplat multe in plan social, am pierdut multa forta calificata prin emigrare, iar investitorii bavarezi si germani resimt o lipsa acuta de forta de munca calificata. In ciuda eforturilor mele de a sensibiliza ministrii educatiei in sensul de a construi si in Romania un sistem dual de formare a fortei de munca, adica prin implicarea firmelor private si oferirea unor atestate dupa parcurgerea studiilor, ideea n-a dat multe rezultate”, ne-a declarat deputatul Ovidiu Gant, reprezentant al minoritatii germane in Parlamentul Romaniei.

Patronii nemti au inceput deja sa poarte discutii cu reprezentantii sistemului de invatamant.

„La Timisoara se incearca de jos in sus. Incep sa renasca clase cu profil de scoala profesionala pe anumite meserii, solicitate de economia germana din Timisoara. Scolile trebuie sa raspunda comenzilor date de investitori. E un bun pas si in ceea ce priveste asanarea sistemului universitar. In functie de ceea ce cere piata, profesorii nu au decat sa se perfectioneze si sa se specializeze, sa nu ne mai predea in 2012 cursuri din 1990. Asta e directia catre care trebuie sa mergem”, mai spune Ovidiu Gant.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. lasa gargara: aici in timisoara patron neamt in domeniul constr. iti promite 1800 salar si iti da 1200 si mai vrea si progr. zilnic 7-18 +sambata 7-14 …marsch

  2. pretenti au baieti, asa zisi patroni de carton, in schimb salariile sunt africane, conditii slabe, bonusuri nein….

  3. Interesant ce spuneti voi.Ati semnat contracte pe care apar cifrele astea si nu vi s-au dat? Puteti contacta un cabinet de avocatura si sa va recuperati banii plus ceva bonusuri si amenda serioasa la nenea angajatorul.
    Programul e iar mentionat in contract, deci nu poti fi obligat, legal sa faci ceva nementionat acolo.
    Asta daca bineinteles ati semnat un contract legal.Cei care insa prefera varianta „romaneasca” cu „merge si-asa” si-o fac cu mana lor.

    • aici ai dreptate SErgiu…1800 pe contract legal si 8(!) /zi…invocand criza si momentul social complicat( patronul) am semnat…bani dupa 3 luni -nu!- in schimb pretentii la sange cu programul…DA , trebuia la primul semn de nesimtire sa dau cu ei de pamant!!!