Firmele timisene, invitate la un Forum Economic de Ziua Romaniei si la Saptamana Judetului Timis in cadrul EXPO DUBAI 2020

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș, pregătește pentru perioada 28 februarie – 6 martie 2022 o misiune economică în Emiratele Arabe Unite de vizitare a EXPOZIȚIEI MONDIALE DUBAI 2020, eveniment care se desfășoară o dată la cinci ani, timp de șase luni, fiind unul dintre cele mai mari evenimente din lume.

Desfășurată între 1 octombrie 2021 și 31 martie 2022, EXPO DUBAI reunește 191 de națiuni din întreaga lume. Pentru prima dată în istoria World Expo, fiecare țară participantă are propriul său pavilion, oferind vizitatorilor șansa de a descoperi unicitatea fiecărei țări și de a se bucura de experiențe culturale captivante.

În data de 1 martie, firmele timișene vor participa la un Forum Economic pentru atragerea investițiilor străine și la evenimentele speciale ocazionate de celebrarea Zilei României în cadrul pavilionului dedicat țării noastre.

Totodată, în perioada 3 – 9 martie, va avea loc Săptămâna Județului Timiș, un demers care își propune promovarea destinației investiționale, turistice și culturale a județului.

La aceste acțiuni, se adaugă experiențe turistice care să ajute la cunoașterea locurilor, oamenilor, culturii și tradițiilor din Emiratele Arabe Unite.

Informații suplimentare la tel. 0372185285, e-mail: [email protected], Cristina Coroian – consultant cameral. 

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.