Flagrant DIICOT Timisoara, filmat. Barbat prins pe cand vindea droguri la kilogram. Video

TIMISOARA. Operatiune DIICOT Timisoara la… Cluj. Un timisorean a fost prins in flagrant pe cand vindea stupefiante unui client. Nu banuia ca e monitorizat de procurori si politisti.

Cand i-au controlat masina, anchetatorii au gasit peste 5 kg de droguri pentru care avea sa incaseze aproape 30 de mii de euro.

CITESTE SI: Interventie rapida a politistilor si jandarmilor la un casino din centrul Timisoarei. S-a lasat cu dosar penal. Video 

”La data de 31 iulie 2024, un barbat, de 50 de ani, a fost prins in flagrant delict, intr-o localitate din judetul Cluj, in timp ce ar fi comercializat substante psihoactive. Astfel, in urma realizarii prinderii in flagrant delict, in interiorul autoturismului barbatului, au fost descoperite 8 pungi din plastic transparent, continand aproximativ 5,46 kilograme de substante psihoactive (2MMC), cantitatea fiind tranzactionata in schimbul a 135.000 de lei”, a transmis IPJ Timis.

Ulterior, la locuinta barbatului politistii si procurorii DIICOT Timisoara au facut o perchezitie.

”In urma administrarii probatoriului, la data de 31 iulie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timisoara au dispus retinerea barbatului de 50 de ani, pentru 24 de ore. In cursul zilei de astazi, a fost sesizat judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Timis, cu propunere de arestare preventiva a acestuia, pentru 30 de zile”, a mai precizat IPJ Timis.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.