Fondatorul WikiLeaks a fost arestat

Fondatorul site-ului WikiLeaks, Julian Assange, ale carui dezvaluiri afecteaza lumea diplomatica mondiala, a fost arestat in Marea Britanie din cauza acuzatiilor de viol formulate in Suedia, afirma surse oficiale.
Un nou mandat european de arestare a fost emis pe numele lui Julian Assange, a declarat avocatul sau, potrivit Sky News.
Potrivit surselor, agenti ai Scotland Yard l-au arestat pe australianul in varsta de 39 de ani la ora 9.30 (11.30, ora Romaniei), informeaza MEDIAFAX. Site-ul WikiLeaks se afla la originea dezvaluirii a mii de documente diplomatice americane.
Catalogand arestarea drept „o manevra politica”, avocatul lui Assange, Mark Stephens, a declarat ca fondatorul WikiLeaks incearca sa afle care sunt acuzatiile precise la adresa lui. Dupa ce va fi interogat de politia britanica, Assange va comparea in fata unei instante judiciare care se va pronunta in legatura cu posibilitatea extradarii.

Julian Assange, in fata Justitiei britanice

Citand surse anonime, cotidianul scrie in editia de astazi ca australianul in varsta de 39 de ani se va prezenta pentru a-si negocia libertatea provizorie sub cautiune. Aceasta ar putea avea o valoare cuprinsa intre 100.000 de lire sterline (120.000 de euro) si 200.000 de lire sterline. Pentru Julian Assange trebuie insa sa se declare garante cel putin sase persoane, citeaza MEDIAFAX. Avocatul fondatorului, Mark Stephens, a refuzat sa confirme afirmatiile publicatiei. „Eu nu am incheiat niciun aranjament cu politia, pentru moment”, a declarat acesta.
Stephens a anuntat luni ca se afla in contact cu politia britanica pentru a organiza un interogatoriu pe baza voluntara cu clientul sau, care se afla, dupa toate probabilitatile, in Anglia. „Cererea este de interogare a lui Assange”, a spus avocatul, manifestandu-si ingrijorarea cu privire la o posibila extradare a lui Assange catre Statele Unite, in cazul in care ar fi arestat si incredintat politiei suedeze, subliniind „declaratiile razboinice din partea Statelor Unite”.
Potrivit BBC, politia britanica a primit luni un nou mandat de arestare international emis de justitia suedeza pe numele lui Julian Assange, acuzat de „viol, agresiune sexuala si coercitie” asupra a doua femei, fapte care ar fi avut loc, in august, in tara nordica. Primul mandat de arestare emis de Suedia a fost redactat insa incorect.
Statele Unite il ameninta pe Assange cu urmarirea, ca represalii la difuzarea progresiva, de mai multe zile, prin WikiLeaks, a unui numar de peste 250.000 de telegrame diplomatice americane stanjenitoare, dar nu a gasit, pana in prezent, un capat de acuzare contra acestuia.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.