UPDATE: In acelasi dosar a fost retinut si fostul sef al Autoritatii Nationale a Vamilor. Viorel Comanita este la Directia Nationala Anticoruptie pentru 24 de ore, anunta Mediafax.
________
18 oameni sunt vizati intr-un dosar de evaziune fiscala. Fostul sef al ANAF, Sorin Blejnar, s-ar afla printre cei acuzati de DNA. Potrivit realitatea.net, Blejnar a fost chemat la Directia Nationala Anticoruptie.
Dosarul este unul foarte complex. Se pare ca sunt anchetate peste 22 de firme, iar 18 oameni de afaceri, sefi ai autoritatilor sunt invinuiti.
Printre cei invinuiti se afla si fostul adjunct al lui Sorin Blejnar. Ei sunt acuzati de evaziune fiscala in zona produselor petroliere. Firmele controlate ar fi platit accize mai mici statului roman decat ceea ce datorau, anunta realitatea.net. Au fost facute aproape 40 de perchezitii in acest caz, iar prejudiciul ajunge la 50 de milioane de euro, spune mediafax.ro, citand surse judiciare.
Sorin Blejnar a declarat ca nu stie nimic de niciun dosar.
„Nu mi s-a adus la cunostinta, nu am fost citat la DNA in nicio calitate, dar probabil ca e din ciclul nicio luna fara vreun scandal creat referitor la persoana mea. Nu stiu nimic, nu cunosc, nu am niciun fel de element. Nu am legaturi cu oamenii de afaceri, nu cred ca-l cunosc pe Radu Nemes. Nu cred ca il cunosc, in sensul ca poate l-am vazut o data in viata, la televizor. Raspunsul meu este ca nu-l cunosc”, a spus Sorin Blejnar la realitatea.net.
Sorin Blejnar a spus, in direct, ca nu a avut nicio perchezitie la domiciliu.
Intrebat ce va face mai departe, Blejnar a raspuns: „ce sa fac, ma duc acasa, imi vad de ale mele, cum mi-am vazut in cursul ultimelor zile. Nu stiu ce acuzatie, de unde aveti informatiile… Resping cu fermitate aceste acuzatii, probabil ca este o confuzie sau nu sunt suficiente elemente. DNA are un departament de presa care poate sa greseasca. Eu nu am fost acuzat oficial de nimic, nu am fost citat, nu am fost audiat, deci nu am nicio calitate in dosar”, a conchis Blejnar.