FOTO! Cel mai grozav BMW cu care sa te strecori in trafic: trotineta electrica MINI!

BMW Group are idei noi de mobilitate individuala, iar MINI Citysurfer Concept este cea mai noua creatie care arata acest lucru. Ineditul mijloc de transport este o trotineta electrica, cu autonomie de 15-25 km, aflata deocamdata la stadiul de concept.

Placerea suprema a condusului combinata cu cerinte minime de spatiu – acesta a fost principiul care a stat la baza succesului MINI in cei 55 de ani de istorie. Acum, marca premium din Marea Britanie propune un nou concept pentru mobilitatea in zonele urbane: MINI Citysurfer Concept este o solutie pentru a putea acoperi ultima parte a traseului, pana la destinatie, confortabil, rapid, cu emisii zero. Este vorba de o trotineta cu propulsie auxiliara electrica care poate dezvolta o viteza maxima de 25 km/h si poate asigura o autonomie in regim electric de aproximativ 15-25 de kilometri. Astfel, MINI Citysurfer Concept este alegerea ideala pentru utilizare cotidiana pe distante scurte”, explica BMW Group, intr-un comunicat de presa.

Datorita masei reduse, aproximativ 18 kg, si a conceptului de pliere, se potriveste cu usurinta in portbagajul noului MINI cu trei usi, de exemplu.

 

Cu doar cateva miscari rapide, conceptul este pregatit sa-l transporte pe utilizator de la parcare la destinatia finala din centrul orasului – asa-numitul “kilometru final”. Dimensiunile compacte permit ca MINI Citysurfer Concept sa poata fi transportat in autobuz sau tren, extinzandu-se astfel flexibilitatea in traficul urban.

Conceptele flexibile de mobilitate urmeaza sa joace un rol important in rezolvarea provocarilor reprezentate de evolutii precum cresterea urbanizarii, schimbarile climatice si deficitul de resurse. Chiar si in prezent, mai mult de jumatate din populatia lumii traieste in zone metropolitane. Conform previziunilor Natiunilor Unite, aceasta proportie va creste la peste 60% pana in 2030″, noteaza fabricantul.

Datorita dimensiunilor compacte, MINI Citysurfer Concept este mai mic decat o bicicleta rabatabila. Mai mult, fata de aceasta din urma, MINI Citysurfer Concept are si propulsie electrica – mobilitatea urbana beneficiaza de un confort suplimentar. Un motor integrat in butucul rotii spate ofera sustinere eficienta, astfel ca MINI Citysurfer Concept poate atinge viteze de pana la 25 km/h, noteaza Hotnews.ro.

Electromotorul este alimentat de un acumulator litiu-ion de inalta performanta, aflat intr-o carcasa de protectie si integrat in cadru, sub placa pentru picioare. Aceasta unitate include si sistemul de gestiune a bateriei care controleaza fluxul de energie acumulator-motor. Bateria litiu-ion furnizeaza suficienta energie pentru ca MINI Citysurfer Concept sa atinga o autonomie in regim electric de 15-25 de kilometri. Cand acumulatorul este complet descarcat, electromotorul este oprit automat si este deconectat de la butucul independent al rotii spate. Utilizatorul isi poate continua calatoria prin forta piciorului si fara sa fie limitat de rezistenta la rulare a motorului.

De asemenea, si incarcarea bateriei este flexibila. Un cablu special pentru conexiune permite incarcarea acumulatorului la o priza conventionala de uz casnic, in timp ce cablul suplimentar este disponibil pentru alimentare la tensiunea de 12 V din automobil. Mai mult, MINI Citysurfer Concept are capacitatea de reincarcare a bateriei sale in timpul calatoriei prin generarea energiei la franare. Pentru aceasta, electromotorul actioneaza ca un generator in timpul franarilor. In utilizare cotidiana, majoritatea decelerarilor cerute de situatiile din trafic pot fi realizate exclusiv prin intermediul unor franari regenerative, potrivit MINI.

BMW Group este liderul mondial al constructorilor premium de automobile si motociclete datorita marcilor BMW, MINI si Rolls-Royce. In calitate de companie ce opereaza la nivel global, BMW Group dispune de 28 de fabrici de productie si asamblare, in 13 tari, si are o retea de vanzari in peste 140 de tari.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.