FOTO! Inghesuiala la moastele Sfantului Iosif cel Nou de la Partos, la Catedrala Mitropolitana din Timisoara

TIMISOARA. Credinciosii din Timisoara au stat la coada cu sutele, sa se roage la moastele Sfantului Ierarh Iosif cel Nou de la Partos, care au fost scoase in procesiune cu ocazia celui de-al doilea hram al Catedralei Mitropolitane.

Imediat dupa slujba de vecernie, Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, a coborat pe platoul din fata Catedralei si i-a binecuvantat pe credinciosii veniti la procesiune. Preotii si enoriasii au pornit apoi, cu racla in care se afla moastele Sfantului Iosif cel Nou de la Partos, in jurul Catedralei.

Iosif cel Nou de la Partos a fost ales mitropolit al Timisoarei in 1650, iar trei ani mai tarziu, in 1653 se retrage la manastirea Partos din Banat, important centru bisericesc cu o scoală de preoti, unde a si murit.

Moastele sale au fost mutate in 1956 la Catedrala Mitropolitana de la Timisoara, fiind canonizat de Sfantul Sinod la 28 februarie 1950. Este sarbatorit in fiecare an la 15 septembrie.

Foto: Virgil Simonescu

Minunile infaptuite de Iosif cel Nou de la Partos

Iosif cel Nou de la Partos s-a nscut in anul 1568 in orasul Raguza din Dalmatia, pe malul Marii Adriatice si a murit in anul 1656 la manastirea de la Partos.

Iosif de la Partos a fost numit Mitropolit al Banatului in anul 1650, iar dupa trei ani s-a retras din aceasta functie la Manastirea de la Partos.

In timpul vietii, sfantul a facut numeroase minuni. Preoti si calugari de pe Muntele Athos veneau la el pentru a se ruga impreuna.

Viata lui Iosif este descrisa astfel:

”Odata, pe cand sustinea sfanta Liturghie in ziua hramului unei vechi biserici de lemn din Timisoara, in ziua Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, a izbucnit un mare foc in partea de apus a Timisoarei. Un vant puternic intindea parjolul cu repeziciune asupra intregului oras. Multi au pierit atunci in flacari, iar groaza ii cuprinsese pe toti. Sfantul Iosif, vazand prapadul, a iesit in fata bisericii luand cu el Sfintele Taine si cazand cu fata la pamant si cu toata puterea sufletului sau cerand indurare lui Dumnezeu sa scape cetatea de prapad, deodata nori negri s-au ridicat dinspre sud intunecand tot cerul si o ploaie torentiala s-a varsat timp de mai multe ore, fara incetare, pana a stins cu totul focul nimicitor.

Apoi, sfantul s-a inchis in chilia sa si timp de trei zile n-a mai iesit. Cand s-a aratat din nou in lume, pe dosul palmei lui de la mana stanga ii aparuse semnul sfintei cruci, ca si cand ar fi fost ars cu fierul inrosit. Semnul acesta a ramas pe mana Sfantului pana la sfarsitul vietii lui.

In ziua Sfintilor Arhangheli, 8 noiembrie, mergand Mitropolitul la Partos, pentru hramul manastirii de acolo, l-au intampinat o multime de credinciosi. Dand sa intre in biserica pentru a savarsi slujba, a fost oprit de unsprezece ologi si suferinzi care ii cereau indurare.

<Nu-mi cereti mie tamaduire>, le spunea Sfantul, <ci cereti tamaduitorului de oameni, Domnului nostru Iisus Hristos, rugati-va Lui si va veti vindeca>.

Apoi, oprindu-se in mijlocul lor si punand mainile peste ei, s-a rugat si in aceeasi clipa un fior a strabatut trupurile lor istovite de suferinta si, revenindu-le puterea, s-au ridicat cu totul sanatosi. Atunci, plini de recunostinta, multumeau din suflet lui Dumnezeu si Sfantului pentru o indurare ca aceasta asupra lor.

Simtindu-se ingreunat de povara anilor si dorind a petrece viata ce-i mai ramasese in liniste, Sfantul Iosif s-a retras din scaunul mitropolitan al Timisoarei, inchinoviindu-se la manastirea Partos. Trei au mai fost anii pe care i-a petrecut aici (1653-1656) intru rugaciune si faceri de bine, pana a trecut la cele vesnice.

Traditiile spun ca in momentul adormirii sale, clopotele manastirii au inceput sa bata singure, fara sa le traga cineva, ducand in departari trista veste”.