FOTO! Orasul Gataia isi revine cu greu dupa furtuna care a smuls sute de acoperisuri. Ce bilant dezastruos a lasat in urma vijelia

TIMIS. Furtuna din dupa-amiaza zilei de 25 iunie a facut ravagii la Gataia, in special in satele apartinatoare Semlacu Mare, Semlacu Mic, Butin si Percosova. Timp de zece minute, oamenii au crezut ca s-a dezlantuit iadul pe pamant si au asistat neputinciosi cum vijelia le-a luat pe sus acoperisurile si anexele gospodaresti.

CITESTE SI: Furtuna a facut prapad in Timis! Acoperisuri smulse, copaci prabusiti si localitati lasate fara curent in zona Gataia – Deta. Casele dintr-un sat intreg au ramas fara tigle. FOTO si VIDEO!

La Butin toate cele 100 de case au fost afectate iar unele au ramas fara nicio tigla.  Zeci de copaci au cazut la pamant, cauzand stricaciuni, iar anexe intregi, cocini sau grajduri, au fost spulberate. Situatia este cu atat mai dramatica acolo unde afectati au fost oameni in varsta sau suferinzi care nu au posibilitatea materiala sa isi repare stricaciunile.

Imediat ce a incetat potopul, localnicii napastuiti s-au mobilizat. Le-au venit in ajutor rude si prieteni, dar si Primaria Gataia, care a distribuit 6.000 de tigle ce se aflau pe stoc, in depozitul institutiei. Cu totii s-au apucat rapid sa isi repare acoperisurile ramase fara tigla, pentru ca nu cumva o noua ploaie sa le inunde locuintele.

Bilantul eintocmit de Primarie este unul dramatic: 456 de case, 255 anexe gospodaresti, 4 scoli, 3 gradinite, 1 camin cultural si 9 biserici au avut de suferit stricaciuni mai mici sau mai mari. De asemenea, au fost afectate retelele de medie si joasa tensiune, refacerea lor fiind dificila.

„Impreuna cu colegii din primarie, cu pompierii si simpli cetateni care s-au oferit voluntar, am incercat sa venim imediat in sprijinul celor mai grav afectati si in special, al batranilor aflati in dificultate. Am fost foarte impresionat sa vad cat de multa lume a sarit sa dea o mana de ajutor celor napastuiti„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro primarul orasului Gataia, Raul Cozarov.

Nu mai putin dramatica este situatia multor agricultori carora furtuna le-a distrus culturile. Pagubele sunt foarte insemnate, peste 7.000 de hectare fiind calamitate.

In aceste conditii, Primaria Gataia a facut demersurile necesare pe langa autoritatile judetene si centrale pentru ca persoanele afectate de calamitate sa primeasca un sprijin din partea statului, insa deocamdata oamenii au nevoie de un ajutor imediat.

„Locuitorii satelor afectate, oameni simpli fara prea multe posibilitati materiale, vor resimti efectele dezastrului mult timp de acum inainte si au nevoie acum, mai mult ca oricand, de ajutorul nostru. De aceea, fac un apel la toti oamenii cu inima mare sa ii ajute pe ce cei loviti de furtuna”, a mai spus primarul Gataiei.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.