FOTO si VIDEO! Carnagiu pe autostrada in Ungaria: Accident intre Mako si Szeged. 14 romani morti, intre care 2 copii, dupa ce un microbuz a fost izbit de un tir

UPDATE: Rudele  romanilor care si-au pierdut viata in tragicul accident de pe autostrada din Ungaria au plecat spre Szeged pentru a-si lua mortii acasa. 13 dintre victime au fost identificate.

Video-ul nu poate fi incarcat.

 

_____________________________

UPDATE: Mai bine de 10 ore a durat degajarea autostrazii la locul dezastrului de noaptea trecuta. Zeci de muncitori si utilaje s-au mobilizat pentru ridicarea tirului si indepartarea ramasitelor microbuzului din care si-au pierdut viata 14 romani.

UPDATE: Soferul TIR-ului a fost retinut. Microbuzul implicat in tragedie circula ilegal

Soferul TIR-ului care a fost implicat in accidentul din Ungaria soldat cu 14 morti a fost retinut. In fapt, politistii pazesc usa salonului de la Spitalul din Szeged unde acesta e internat. Barbatul are 31 de ani, se numeste Ovidiu Munteanu si lucra la firma din Arad careia ii apartine autotrenul de trei ani.

De asemenea, autoritatile au descoperit ca microbuzul implicat in accident circula ilegal, intrucat in autovehicul se aflau mai multe persoane decat ar fi fost normal.

sursa foto: Antena 3 - sofer tir

Mai exact, autovehiculul a fost inregistrat in actele oficiale ca avand o capacitate de 8 plus 1 pasageri, insa in interior se aflau nu mai putin de 15 oameni. Microbuzul fusese adaptat pentru un numar mai mare de pasageri, insa in toate actele aparea ca avand o capacitate de 8 plus 1, explica Augustin Hagiu, presedinte FOTR.

Microbuzul implicat in accident era inmatriculat in Arges si era condus de un barbat din Pitesti. Acesta este, de altfel, Si proprietarul microbuzului, care avea o firma de transport si efectua curse interne si externe.

In momentul accidentului, tanarul facea o cursa din Spania in Romania, fiind insotit de tatal sau si de cumnatul sau.

7 dintre victime sunt din judetul Giurgiu. O alta persoana care si-a pierdut viata este din Pitesti, iar o alta este din judetul Neamt. O alta victima este din Alexandria, arata ultimele informatii furnizate de autoritati.

_______________________________

UPDATE:  Opt dintre cei 14 romani care au murit in urma accidentului din Ungaria au fost identificati, a declarat Ioan Benze, atasatul de afaceri interne al MAI in Ungaria.  Ioan Benze nu a putut da detalii in legatura cu persoanele identificate, respectiv sexul, varsta sau localitatea de domiciliu.

Seful Biroului Drumuri Europene si Nationale din cadrul Politiei Rutiere Timis, Gheorghe Moldovan, care a ajuns la locul accidentului, a declarat ca Politia Timis a fost informata despre accident de catre autoritatile ungare, care au cerut sprijin la fata locului pentru identificarea victimelor.

Purtatorul de cuvant al Politiei Timis, Emil Andrei, a declarat ca delegatia care a plecat in Ungaria este formata din patru politisti, printre care seful serviciului Politiei Rutiere Timis, Petru Rumega si seful biroului Drumuri Europene si Nationale din cadrul aceluiasi serviciu, Gheorghe Moldovan. Cei patru ii vor ajuta pe politistii ungari la identificarea victimelor si stabilirea circumstantelor producerii accidentului de pe autostrada Szeged-Mako.

Moldovan a precizat ca accidentul s-a petrecut dupa ce soferul unui autocamion a adormit la volan si a intrat cu masina pe contrasens, unde a lovit un microbuz.

__________________________________________________________

UPDATE: 4 femei si 3 copii se aflau printre cei 14 oameni care si-au pierdut viata in carnagiul dintre Szeged si Mako.

„Autotrenul a trecut pe banda cealalta de mers si a lovit frontal acest microbuz cu 15 pasageri. Sunt 14 decedati. Un al 15-lea pasager din microbuz este in stare foarte grava la spital. Medicii sunt rezervati privind sansele de supravietuire. Tot in stare foarte grava, dar relativ stabila din punct de vedere medical este soferul autotrenului”, a explicat Dan Constantin Nicolae, gerant interimar Szeged.

Potrivit acestuia, numai 5 dintre victime au putut fi identificate in prima faza, cu ajutorul politistilor din Timisoara. Soferul autocamionului venea dinspre Arad si mergea spre Germania.
___________________________________________________________________________________________

UNGARIA. Dezastru intre Szeged si Mako, la doi pasi de granita cu Romania! Un microbuz plin cu romani care se intorceau din Spania a fost izbit de un tir cu numere de Romania pe autostrada M 43.

14 romani si-au pierdut viata, iar doi au fost grav raniti.

Accidentul a avut loc azi-noapte inainte de ora 1.00. Se pare ca soferul autocamionului, care transporta lemne, a adormit la volan, iar tirul scapt de sub control a rupt parapetul de delimitare a sensurilor si a intrat in plin in microbuzul cu romani. Ambele masini s-au rasturnat.

Doi oameni au supravietuit groaznicului accident si sunt acum internati la spitalul din Szeged.

Intre cei 14 morti, toti din microbuz, erau si 3 copii cu varste intre 7 si 14 ani, sustine consulul general al Romaniei in Ungara, Razvan Ciolca. Microbuzul care se indrepta spre Romania avea numere de Valencia si avea la bord 15 oameni.

Politistii din Ungaria au cerut ajutorul colegilor din Romania pentru intocmirea formalitatilor pentru repatrierea cadavrelor.

Un echipaj de la Politia Rutiera Timis a pornit inca de dimineata spre Szeged sa ajute la ancheta colegilor maghiari.

surse foto: www.hirado.hu, www.delmagyar.hu.


Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.