Liderul UDMR Timis, Francisc Halasz, recunoaste ca organizatia pe care o conduce nu mai poate trece de pragul electoral fara ajutorul celorlalte minoritati locale. Ce planuri au maghiarii in Timis si in Romania puteti afla din interviul urmator.
____________________________________________________________________
Cum se pozitioneaza UDMR fata de evenimentul petrecut in 15 martie la Miercurea Ciuc, anume spanzurarea papusii care il intruchipa pe Avram Iancu?
Aceasta situatie intra in categoria acelor evenimente care cred ca, intr-o lume civilizata, de organizatii democratice nu poate fi tolerata. Chiar daca nu avem neaparat pareri pozitive despre o personalitate, nu cred ca astazi, in secolul XXI, acesta este modul potrivit de manifestare a acestor opinii. O astfel de opinie poate fi exprimata in scris sau oral in termeni civilizati. Cred ca asemenea manifestari nu isi au locul. Dincolo de asta, in istoria noastra putem gasi multe momente in care am fost in conflict, dar daca ne raportam mereu la aceste momente, inseamna ca viitorul va fi compromis. Ele trebuie discutate la nivel de istorici, nu trebuie sa ne ascundem, aceste momente au existat. Repet: aceste manifestari nu sunt normale, chiar daca avem pareri negative despre un anume eveniment.
Asistam la o faramitare a bazinului electoral al UDMR. Au aparut pe langa UDMR alte doua formatiuni politice. Mai aveti aceeasi forta de negociere?
Daca ne uitam la programele politice ale diferitelor factiuni politice maghiare, o sa constatam ca scopurile finale sunt aceleasi: autonomia pe criterii etnice, autonomia culturala si autonomia personala. Diferentele intre factiuni sunt date de modul in care se doreste a fi obtinute aceste drepturi. UDMR a dovedi ca este adeptul pasilor marunti. Poate ca unii si-au pierdut rabdarea, pentru ca totusi lucrurile se misca destul de incet – au trecut deja 20 de ani de la revolutie, de cand vorbim de aceste forme de autonomie. Noi dorim sa obtinem aceste drepturi prin lege, adica sa fie legiferate, iar aici partidele romanesti sunt reticente. Pana reusim sa ii convingem ca aceste drepturi nu se indreapta impotriva comunitatilor romanesti, ci reprezinta cel mult o discriminare pozitiva fata de minoritati, trece mult timp.
Pai tocmai de aceea au aparut aceste factiuni, mai radicale, Partidul Civic Maghiar si Partidul Popular Maghiar din Transilvania, care vor rezultate mai rapide…
Este vorba despre oameni care si-au pierdut rabdarea. Ei nu cred ca participarea la guvernare a UDMR va aduce rezultate in aceasta lupta pentru autonomie. Ei cred ca, aflat la guvernare, UDMR si-a pierdut capacitatea de apelare la structurile europene pentru a pune presiune asupra autoritatilor romane de a accepta aceste forme de autonomie. La inceput a fost vorba doar despre o opozitie in sanul partidului, dar apoi ea s-a externalizat si a dus la formarea primului partid despre care vorbeati, Partidul Civic Maghiar. Cel de-al doilea este in curs de constituire si este format in jurul personalitatii lui Laszlo Tokes.
Dar Tokes nu a fost membru al UDMR Timis?
Domnul Tokes este membru al UDMR Timis. Daca a semnat lista de adeziune la celalat partid, si-a pierdut aceasta calitate.
Acest lucru se intampla automat? Sau trebuie exclus din UDMR?
Este o chestie de interpretare. Regulamentul de functionare al UDMR spune ca daca cineva nu isi plateste cotizatia o anumita perioada, isi pierde calitatea de membru.
Si Tokes nu a platit-o?
Eu nu am cunostinta ca Laszlo Tokes sa isi fi platit cotizatia pe anul trecut.
La alegerile locale din 2008 ati participat alaturi de celalte minoritati la alegeri. Aveti de gand sa faceti acelasi lucru si in 2012?
Noi, pana in momentul de fata, am mers pe aceasta idee. Ne intalnim periodic cu celelalte minoritati, in special cele slave. S-ar putea sa inlocuim comunitatea italiana cu cea slovaca. Deocamdata, preconizam sa mergem impreuna la alegeri. Asta pentru ca, pentru noi, acest prag electoral de 5% este greu de atins, desi ponderea noastra a maghairilor se cifreaza undeva la 7 %. Asta si pentru ca votul etnic in Banat functioneaza cel mai putin din toate regiunile tarii. Mai mult, inregistram si o scadere a populatiei maghiare. Din pacate, ungurii nostri traiesc in proportie de 65% in casatorii mixte si asta e drumul cel mai drept spre asimilare. In aceste conditii, avem nevoie de sprijin de la celelalte minoritati pentru a atinge acel prag de 5% care sa ne permita accesul in consiliile locale si in cel judetean.
Ce asteptari aveti de la alegerile din 2012?
Daca ne referim la alegerile locale, atunci tinta cea mai clara este sa revenim, dupa 8 ani, la Consiliul Judetean . In 2008 am fost foarte aproape, ne-au lipsit 27 de voturi. De aceea va spun ca acest prag de 5% este o realitate cruda pentru noi. Sa constati ca voturile a 11.600 de oameni care au votat cu UDMR nu coneaza, ba mai mult sunt folosite de alte formatiuni politice, nu e tocmai placut.
Va ganditi la intelegeri si cu alte partide politice?
Probabil ca intelegeri pre-electorale vom face doar cu minoritatile. In ceea ce priveste eventuale intelegeri post-electorale suntem deschisi colaborarii cu oricine.
UDMR este formatiunea politica din Romania care a stat cel mai mult la guvernare… Cu mici pauze ati fost mereu la guvernare. Cat e de vinovat UDMR pentru situatia in care se afla Romania in prezent?
Responsabilitatea guvernarii ne-am asumat-o mereu. Suntem cei mai longevivi la guvernare… Ce sa facem daca partidele romanesti obosesc repede, din patru in patru ani, si au nevoie de repaos? Intodeauna cand am fost la guvernare, dincolo de urmarirea obiectivelor specifice comunitatii maghiare, ne-am implicat si in rezolvarea problemelor generale ale tarii. Desi am fost cu toata lumea la guvernare pana acum, eu vreau sa spun ca intotdeauna cand ne-am angajat in actul de guvernare, nu am schimbat macazul la jumatate de drum si am fost fideli unui principiu pana la sfarsitul mandatului. Asta e un lucru foarte important pentru ca lumea spune ca suntem neseriosi pentru ca am trecut ba cu unii, ba cu altii. Mai mult, UDMR a intrat in Parlament prin forte proprii, nu ne-am urcat pe listele altora.
Dar trebuie sa le dam dreptate si celor care spun ca UDMR a santajat mereu puterea pentru a-si atinge scopurile…
Eu cred ca o organizatie politica ce neaga faptul ca vrea sa fie la putere, sa conduca, sa guverneze, minte! Toata lumea participa la viata politica pentru a conduce. Ma deranjeaza comparatia guvernarii cu ciolaniada… Este clar ca acela care e la putere are in mana resursele unei tari. Dar eu cred ca am demonstrat prin ministrii nostri, prin primari, ca atunci cand am acupat vreo functie nu am facut-o doar pentru unele avantaje economice, ci am avut si responsabilitatea ocuparii acelei functii. Acum ce sa facem, cu cei 7% nu putem sa guvernam singuri Romania… Sigur, in utimii ani, in Romania nici un partid nu a obtinut majoritate la alegeri asa ca a fost nevoie de UDMR pentru crearea unei coalitii care sa fie capabila sa guverneze.
Sunteti prea diplomat… Este santaj sau nu?
Eu zic ca nu e santaj.
Dar ce e?
Eu nu consider ca acele drepturi pe care noi le cerem reprezinta o problema de santaj. E deranjant ca in conduita partidelor romanesti nu exista o consecventa in politica fata de minoritati. PNL-ul, cand am fost impreuna la guvernare, a spus ca legea minoritatilor este in regula. Acum, cand sunt in opozitie, spun ca nici vorba, nu se p oate asa ceva… Acest dualism trebuie sa dispara. Asa cum trebuie sa dispara si accentele nationaliste, pentru ca vezi-doamne, in Transilvania devii simpatic daca spui ceva rau de unguri. Pana cand aceste metehne nu vor disparea, eu cred ca partidele politice infiintate pe criterii etnice sunt necesare in Romania. Dar sa nu credeti ca tot ceea ce s-a obtinut pana acum pentru minoritati a fost primit pe tava. Ne-am luptat pentru tot. Daca nu era o permamenta presiune pe partidele din guvern, nu obtineam tot ceea ce am obtinut pana acum.
Vreti sa spuneti ca e presiune, nu santaj?
Hai sa-i spunem ca e presiune, daca vreti dumneavoastra…
Cat de normal vi se pare ca o persoana care a re cetatenie maghiara sa poata conduce o institutie a statului roman?
Raportul statului fata de persoana cu dubla cetatenie este diferentiata in Europa. Un stat democratic, cum este Germania, nu tolereaza dubla cetat enie. Sunt tari unde aceasta dubla cetatenie nu reprezinta o problema. Eu cred ca pot sa obtin cetatenia maghiara si sa raman sa traiesc aici in Romania.
Conducand institutii publice romane…?
Eu imi desfasor activitatea aici, in aceasta tara, platesc impozi te aici. In funtea institutiei fac politica statului roman. Daca se descopera ca fac altcvea, atunci putem avea o astfel de discutie. Eu imi fac datoria fata de aceasta tara, chiar daca am si cetatenia maghiara pe langa cea romana. Mi se pare firesc sa existe aceasta incredere in mine ca imi voi face datoria fata de Romania.
Dar v-ati luat cetatenia maghiara?
Inca nu. Am pregatit toate actele pentru ca sa le depun pentru a obtine si cetatenia maghaira.
Veti lua si pasaport maghiar?
Este o buna intrebare… Pasaportul maghiar reprezinta un avantaj daca vrei sa calatoresti in SUA sau Canada, pentru ca nu iti trebuie viza. Si in plus, daca circuli in Europa si prezinti un document romanesc, atragi de multe ori nu tocmai priviri bune.
Iar nu imi raspundeti… Va luati pasaport maghiar sau nu?
Nu stiu. Chiar nu m-am gandit!
S-a constituit aceasta alianta USL. In ce masura va tenteaza o colaborare cu ei?
In mometul de fata exista aceasta coalitie a opozitiei, care, intr-adevar reprezinta o forta pe scena politica de la noi. Si acestora, ca sa ajunga la guvernare le lipsesc cei 5-6%… Probabil ca de aceea ne curteaza pe noi.
Schimbati barca?
Deocamdata, nu se pune problema. Nu pana la alegerile parlamentare din 2012. Asta chiar daca si noi stim ca aceasta guvernar ea nu ne-a priit foarte mult.
Bun, si dupa alegeri?
Dupa alegeri, totul este posibil…