Furt ca-n filme la Timisoara. Tupeu de hot: 2 lovituri de maestru, in cateva zile, la aceeasi bijuterie. Prada uriasa. Video

TIMISOARA. Spargeri de manual la o bijuterie dintr-un mall din nordul Timisoarei. Un hot a reusit sa fuga cu bijuterii de zeci de mii de euro, dupa ce a dat doua lovituri in ultimele doua saptamani la acelasi magazin.

CITESTE SI: A fost prins autorul ‘bombei’ de la Gara de Nord din Timisoara. Cine este si cu ce se ocupa 

Prima oara, barbatul de 25 de ani a venit in centrul comercial in 11 septembrie, in zona de cinema care se inchide mai tarziu, apoi, cand efectivele de paza s-au retras, a mers tiptil la un magazin de bijuterii de tip insula, aflat pe un culoar de la parter, a spart dulapioarele, si-a burdusit buzunarele cu bratari, lanturi si cercei, si, printr-o usa ramasa deschisa, s-a strecurat afara din mall.

Cu mult tupeu, tanarul s-a intors noaptea trecuta hotarat sa mai dea o lovitura si a dus-o la bun sfarsit, dupa aceeasi metoda simpla si fara batai de cap. A patruns in aceeasi bijuterie, a insfacat ce i-a cazut in mana si a plecat linistit.

Era convins ca va scapa basma curata, insa politistii de la Sectia 4 au reusit sa-i dea de urma.

Barbatul a fost dus la Sectia 4 pentru audieri. Prada in bijuterii este estimata la 100.000 de lei, adica peste 20.000 de euro.

UPDATE: Din prejudiciul total, cauzat, au foste recuperate bijuterii in valoare de aproximativ 52.000 de lei.

In cauza, a fost intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de furt calificat, tanarul fiind retinut pentru 24 de ore si urmeaza sa fie introdus in Centrul de Retinere si Arestare Preventiva din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Timis.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Idiot gramada, cum să te duci încă o dată la locul infracțiunii ! L-au luat ca din oală pe fraier!