Gala aniversara „Politehnica 100% performanta”

TIMISOARA. La 11 noiembrie 2019, Politehnica timisoreana intra in anul 100 al existentei sale, iar cu aceasta ocazie va sarbatori performanta, una dintre valorile care au stat mereu la baza activitatii sale si care au dus-o la prestigiul de care se bucura astazi pe plan local, national si international.

Centrul de Conferinte al Universitatii Politehnica Timisoara va gazdui, in 11 noiembrie 2019, incepand cu ora 11:00, Gala aniversara „Politehnica™ 100% performanta” (100 de politehnisti de succes pentru 100 de liceeni merituosi), un proiect demarat inca din primavara acestui an, care acum a ajuns la punctul culminant.

Proiectul urmareste sustinerea performantei inca de la nivel de liceu, prin crearea unui sistem de identificare, stimulare si motivare a elevilor capabili de performanta, nu doar ca rezultate la invatatura, ci si ca urmare a aptitudinilor intelectuale, creative, artistice ori sportive deosebite.

In acest scop, au fost identificati 100 de tineri cu capacitati deosebite din liceele din regiune, si nu numai, si sprijiniti pentru a-si pune in aplicare pasiunea si a o transforma intr-o profesie si cariera stralucitoare.
Totodata au fost desemnati 100 dintre cei mai de succes absolventi ai UPT, absolventi care fac cinste scolii prin rezultatele personale si profesionale obtinute – antreprenori, edili, personalitati culturale, sportivi de performanta, specialisti in pozitii cheie in cadrul multinationalelor, care, alaturi de prieteni apropiati ai Politehnicii, sa constituie o retea de mentoring pentru sprijinirea celor 100 de liceeni valorosi. Elevii selectati pot sa cunoasca, astfel, lupta, provocarile, motivatia celor 100 de personalitati, astfel incat acestia sa poata deveni modele de urmat pentru tineri.

Elevii selectati au fost invitati la Universitatea Politehnica Timisoara pentru a intelege istoria si performanta UPT, pentru a fi pusi in legatura cu cei 100 de mentori din randul absolventilor de succes, pentru a participa la workshop-uri de autocunoastere si planificare educationala si a carierei si pentru acordarea a 100 de premii de excelenta, in valoare de 1000 de euro fiecare. si asta nu e tot. Traseul profesional al celor 100 de elevi merituosi va fi monitorizat si sustinut de Universitatea Politehnica Timisoara si dupa acordarea premiilor.

Aniversarea va reuni marea familie a politehnistilor, cu toate generatiile acesteia: cadre didactice care au tinut mereu ridicata stacheta calitatii ti a performantei, absolventii care au dus renumele Politehnicii timisorene in toata lumea, studentii actuali care vor duce traditia mai departe, „generatia viitoare”, care va fi premiata in cadrul Galei aniversare, sponsorii (majoritatea absolventi si ei ai UPT) care s-au implicat in proiect si au garantat reusita acestuia.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.