Gala Premiilor de Excelenta 2022 la Universitatea Politehnica Timisoara

TIMISOARA. În primul secol al existenței sale, Politehnica timișoreană a dovedit cu prisosință rolul definitoriu pe care l-a avut în dezvoltarea modernă a orașului, a regiunii și chiar a țării, prin absolvenții săi, prin școlile create aici de profesori care, cu dedicare și profesionalism, au inoculat generațiilor întregi de studenți acel spirit despre care vorbea și Regele Ferdinand în urmă cu 100 de ani și un adevărat cult al excelenței, care dăinuiește și astăzi între zidurile Școlii. „Politehnica noului secol”, așa cum este astăzi, una dintre instituțiile de învățământ superior recunoscute pe plan național și internațional pentru nivelul ridicat de educație și cercetare, nu ar fi aici fără recunoașterea și susținerea acordată mereu excelenței în activitatea de predare, în cercetare, în sport, cultură sau în dezvoltarea relației cu mediul economic.

Acestea sunt coordonatele pe care, în urmă cu mai mulți ani, s-a instituit tradiția de a răsplăti și de a încuraja pe cei care s-au dovedit preocupați de dezvoltarea profesională, de inovare și de performanță în activitățile depuse.

Și în acest an, Universitatea Politehnica Timișoara a reconfirmat că susține și recunoaște adevăratele valori, răsplătind eforturile depuse, prin organizarea unui eveniment care omagiază întreaga comunitate academică – Gala Premilor de Excelență UPT 2022.

În deschiderea evenimentului, desfășurat joi, 15 decembrie 2022, în Auditorium-ul Centrului de Conferințe al UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a declarat că „pentru o instituție care de 102 ani a contribuit la dezvoltarea modernă a orașului și a regiunii, dintre care 25 de ani de una singură, care a pus bazele celorlalte universități din Timișoara, a filialei locale a Academiei Române, o instituție care și în prezent se situează pe primul loc în țară între universitățile tehnice în mai multe ranking-uri internaționale, o instituție din care, tot recent, două colective au fost premiate de Academia Română, iar alte două au obținut premii în domeniul PR-ului, suntem îndreptățiți să avem o Gală a Excelenței. Sunt multe premii, dar acesta e, cu atât mai mult, un motiv de bucurie și de mândrie pentru noi toți”.

În continuare, au fost acordate premiile „Ioan De Sabata” cadrelor didactice care s-au remarcat prin excelență în procesul educațional și în tutorierea studenților, în baza unei competiții deschise, la propunerea comisiilor instituite la nivelul facultăților: ș.l.dr.arh. Diana Giurea (Facultatea de Arhitectură şi Urbanism); conf.dr.ing. Bogdan Răzvan Virgil și conf.dr.habil.ing. Popa Adrian Călin (Facultatea de Automatică și Calculatoare); ș.l.dr.ing. Paul Ana Cristina (Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului); ș.l.dr.ing. Vîlceanu Clara-Beatrice (Facultatea de Construcții); conf.dr.ing. Marinca Bogdan și conf.dr.ing. Pop Călimanu Ioana Monica (Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii și Tehnologii Informaționale); ș.l.dr.ing. Svoboda Marcus (Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică); lect.univ.dr. Popa Mihaela (Facultatea de Inginerie din Hunedoara); ș.l.dr.ing. Totorean Alin Florin și as.drd.ing. Borborean Andrei Tiberiu (Facultatea de Mecanică); conf.univ.dr. Palea Adina Ramona (Facultatea de Științe ale Comunicării).

Tot pentru excelență în procesul educațional au fost acordate, la propunerea Comisiei de Învățământ a Senatului UPT, premiile „Ioan de Sabata – Inovație în Educație” următorilor: ș.l.dr.ing. Anca-Maria Moscovici și Conf.univ.dr.ing. Alexandru Topîrceanu.

Nu doar eforturile depuse în activitatea didactică au fost premiate, ci și cele în activitatea de cercetare. Astfel au fost acordate premiile „Excelență în cercetare” tinerilor masteranzi, doctoranzi sau cercetători cu cele mai multe articole publicate în reviste cotate internațional: ing. Magdalena Patricia Marinca, drd. Popa Lucian Tudor, dr. ing. Raul Cristian Roman.

Buna relație cu învățământul preuniversitar s-a materializat prin acordarea Premiului „Traian Lalescu” unei școli private care a crescut de la an la an, ajungând până la nivelul liceal – Școala Babel.

Chiar dacă Clubul Sportiv Politehnica Timișoara a obținut, în decursul ultimului an, aproape 100 de trofee naționale, premiul „Excelență în Sport” a recompensat, de această dată, o echipa feminină de fotbal Politehnica Timișoara, care a reușit o performanță unică: să înscrie 75 de goluri și să nu primească nici unul.

Eforturile depuse pe parcursul întregului an au fost răsplătite prin acordarea premiilor „Excelență în Digitalizare” (ș.l.dr.ing. Andrei Ternauciuc), „Excelență în Dezvoltare Sustenabilă” (prof.univ.dr.ing.ec. Marian Liviu Mocan), „UPT Innovation Fellows” (Bike UP și Clevercity).

De asemenea, au fost acordate o serie de premii de excelență partenerilor educaționali și strategici ai UPT: „Partener Economic UPT” (companii private), „Excelență în Cultură” (Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara), „Excelență în Parteneriatul ATU” (prof.univ.dr. Cristina Adriana Dehelean, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, prof.univ.dr. Dana Petcu, de la Universitatea de Vest, și prof.univ.dr. Sorin Stanciu, de la Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I”), „Timișoara 2030” (dr.ing. Ovidiu Șandor, antreprenor), „Alumnus UPT” (prof.univ.dr.ing. Alin Albu Schaffer, DHC, director al Institutului de Robotică și Mecatronică, Centrul Aerospațial German), „Centenar” (prof.univ.dr.ing. Francisc Peter, Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului).

Atmosfera de sărbătoare a fost completată cu un moment artistic susținut de Narcisa Brumar și Marius Goșa, acompaniați la pian de Dragoș Zaharescu, de la Opera Română din Timișoara, care au interpretat câteva arii din „Scripcarul pe acoperiș”, „Liliacul” și „Don Givanni”, precum și un recital de colinde susținut de Corul Universității Politehnica Timișoara.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Băi, toți sunt super și extraordinar de excelenți – la UPT, UVT, în Parlament, la Guvern… Porcii ăștia se premiază între ei, încă de înainte de 1989. Păcat de sângele vărsat.

    • creme de la master chef creme