Galeria nou infiintata a lui ACS Poli ii cheama pe timisoreni la meci: ‘Ne vedem vineri pe stadion pentru onoarea Timisoarei!’

Noua galerie din Peluza Sud a stadionului Dan Paltinisanu a pus bazele Asociatiei Suporterilor Poli Timisoara si a transmis un mesaj catre timisoreni, in perspectiva partidei de vineri.
Iata comunicatul trimis de fanii lui ACS Poli:
„Dupa 2 ani de zile in care ne-a fost refuzat consecutiv accesul in liga intai, din motive extrasportive, a sosit momentul sa revenim acolo unde ne este locul, in elita. Acolo unde POLI ne-a oferit de atatea ori bucurii enorme, acolo unde toti timisorenii am luptat intotdeauna cu mandrie sa demonstram ca aici este „leaganul fotbalului romanesc”.
Si nici nu putea incepe mai bine anul revenirii. Primul meci ne aduce in fata nu doar un adversar puternic, ci un rival istoric. Este momentul in care trebuie sa fim alaturi de POLI. Este momentul sa ne reintalnim pe „Dan Paltinisanu”, cel mai frumos loc de pe pamant. Acum trebuie sa aratam din nou tuturor cine suntem. Sa demonstram ca, indiferent ce piedici ne apar in fata, noi nu putem fi invinsi! Indiferent de ce s-a intamplat in trecut, noi suntem tot aici! si vom fi pe stadion, si vom incuraja pe POLI, si vom trai din nou fiecare moment fericit sau mai putin fericit alaturi de echipa.
Acum, POLI a redevenit o echipa eminamente timisoreana, banateana! Sustinuta de autoritati si de Universitatea Politehnica, institutia care a faurit in 1921 clubul pe care-l iubim cu totii, clubul caruia i-am dedicat tineretea noastra! Este un club condus de timisoreni, de foste glorii ale lui Poli. Este o echipa antrenata de timisoreni. Este o formatie in care evolueaza timisoreni si timiseni. Pe iarba avem sansa sa vedem copiii nostri cum joaca pentru mandria noastra. si in tribune vom fi noi sa ii incurajam, si in peluze vom fi noi sa cantam si sa ne bucuram de victoriile lor.
Ne intalnim din nou, cu totii, in Peluza Sud pentru a participa impreuna la sarbatoare. Vocile noastre se vor uni si vor purta echipa spre victorie. Meciul impotriva celor de la Dinamo este un nou inceput. Vineri este sansa noastra sa ducem mai departe traditia cladita de bunicii si parintii nostri. Nu putem lasa o istorie de 92 de ani sa moara. Este timpul nostru acum, si doar impreuna putem reusi.
Ne vedem vineri seara, pe stadion, pentru onoarea Timisoarei! HAIDE POLI!
Asociatia Suporterilor Poli Timisoara,
17 Iulie 2013
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Nu mă duc. Am trecut prin prea multe: Bragadiru, aek, Dacia Pitești. Nu mai era nevoie de încă o Poli.

  2. Ma duc!