Gard doborat si copaci pusi la pamant de un sofer beat, la Timisoara

TIMISOARA. Doi șoferi băuți bine au fost prinși de polițiști înainte să producă vreo tragedie pe șoselele din Timișoara, mai ales că unul dintre ei a și provocat un accident.

CITESTE SI: Sot si sotie raniti, dupa ce s-au rasturnat cu masina, in apropiere de Timisoara

Polițiștii au fost chemați de un timișorean de pe strada Liege, cea care leaga Calea Torontalului și Calea Aradului. La intersecția cu cea din urmă, conducătorul auto a lovit un gard și a pus la pământ copaci ornamentali, după care a plecat de la locul accidentului.

Polițiștii au demarat cercetările și l-au găsit pe vinovat, un tânăr de numai 21 de ani. Când au dat de urma lui, și-au dat seama și de ce a fugit.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că șoferul figura în evidențe cu exercitarea dreptului de a conduce suspendat.

În urma testării tânărului cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie în valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.„, transmit reprezentantii IPJ Timiș.

Celălalt șofer a fost oprit pentru un control de rutină pe Calea Buziașului în noaptea de vineri spre sâmbătă. În urma verificării în baza de date, polițiștii au aflat că bărbatul în vârstă de 34 de ani avea permisul suspendat. Agenții l-au verificat și cu etilotestul, care a arătat că șoferul băuse.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș.„, transmit reprezentantii IPJ Timiș.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Gard doborat?!?
    Spritz, tu l-ai pus sa doboare gardul?🤡

  2. Pe primul il chema cumva Furtuna? Is tot localnici, amandoi, asa’i?