Gata cu ridicatul mainilor si a vocii in Consiliul Local la Timisoara! Vot electronic si sedinte LIVE pe Facebook. FOTO!

TIMISOARA. Dupa ce a fost renovata si a fost instalat partial sistemul de iluminat, la Sala de Consiliu a Primariei Timisoara continua modernizarea. In scurt timp va functiona pentru prima data sistemul de vot electronic si de videoproiectie.

vot-plen-mana ridicata

Momentele in care consilierii ridica mainile sa aprobe un proiect sau altul in timp ce secretarul numara voturile ar putea deveni istorie la Primaria Timisoara din toamna.

Scaunele din Sala de Consiliu au fost mutate de la locul lor, a fost montata o schela si au fost aduse scari de diferite marimi pentru a face legaturile necesare intre firele existente si sistemul care urmeaza sa fie implementat. Noile aparate de vot ale consilierilor vor avea si microfoane la care alesii sa isi spuna parerea cu fermitate, fara sa mai tipe.

Se implementeaza sistemul electronic de vot  pentru functionarea corecta in cadrul sedintelor de Consiliu Local. Este un sistem care va prevedea console pentru fiecare delegat, cu toate butoanele afertente exercitarii dreptului la vot. De asemenea, vor exista 4 camere video care vor capta imaginile si care vor fi orientate catre persoana care a luat cuvantul sau orientate catre alte zone de interes. De asemenea, se vor monta doua ecrane de mari dimensiuni pe cei doi pereti disponibili ai salii de consiliu, ecrane de video-proiectie impreuna cu doua video-proiectoare, care vor permite si proiectarea imaginilor LIVE, dar si proiectarea unor eventuale prezentari sau a altor imagini pe care ni le dorim in functionarea sedintelor de Consiliu Local sau a altor sedinte in cadrul acestei sali. Toate sunt conectate la un server, care inregistreaza pe suport extern imaginile video si sedintele, o baza de date cu consilierii si un calculator de pe care se va gestiona procesul de vot si toate echipamentele audio-video. Sunt, de altfel, echipamente conectate si la sistemul de sunet existent. Sistemul permite integrarea in viitor a altor facilitati, de tipul, traducere simultana si suntem convinsi ca termenul de executie nu va depasi data de 15 august„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, viceprimarul Timisoarei, Dan Diaconu.

Asadar, sedintele de Consiliu Local vor putea fi transmise live pe pagina de Facebook a Primariei Timisoara.

sistem-vot-electronic-consiliul-local

Viceprimarul Timisoarei a dat asigurari ca sistemul de vot electronic va fi receptionat si complet functional la jumatatea lunii august, iar la sedinta in plen a consilierilor locali din septembrie va putea fi utilizat de alesi.

Sistemul este implementat de o firma din Brasov care a castigat licitatia, iar lucrarea va costa aproximativ 120.000 de euro.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Multi retarzi au ajuns in conducerea orasului inclusiv primarul ,