Ghinion! Ripensia Timisoara ramane repetenta pe teren propriu, dupa un esec dureros cu echipa din Miercurea Ciuc. Foto

TIMISOARA. Penultimul meci al etapei a 16-a a Ligii 2, totodata penultimul programat in 2021, a avut loc la Timisoara, pe stadionul ”Dan Paltinisanu”, acolo unde s-au intalnit Ripensia si FK Csikszereda. Ambele echipe sperau sa castige jocul pentru a avea speranțe la play-off, in cele din urma dupa un meci nebun jucat in mocirla, oaspetii adjudecandu-si toate punctele.

CITESTE SI:  Stadionul de tip lego de la Timisoara, mai mic decat in planurile initiale, intra in licitatie. Ar trebui sa fie gata in 3 ani si 3 luni si va costa aproape 18 milioane de euro 

Partida a fost spectaculoasa, cu ocazii multe la ambele porti, cu goluri anulate si cu faze litigioase. S-a jucat insa fotbal pe un teren foarte greu, iar in cele din urma echipa mai norocoasa s-a impus. FK Csikszerdeda a castigat cu 2-1, dupa golurile marcate de Claudiu Apro, fost capitan al Ripensiei, acum jucator la Miercurea Ciuc – 16 penalty si Rodrigo Hernando – 64, respectiv Raul Vidrasan – 45.

Dupa un meci spectaculos, in care ambele echipe au avut cate un gol anulat pentru ofsaid, gazdele chiar in ultimul minut, FK Csikszereda castiga cu 2-1 in noroiul de la Timisoara si se apropie la doua puncte de Steaua si FC Buzau, ultimele doua clasate pe locurile de play-off. Ripensia sufera primul esec cu Florin Fabian antrenor si isi poate lua adio de la play-off, echipa banateana avand pana acum doar o singura victorie pe teren propriu, majoritatea punctelor venind din deplasare.

Ripensia: Rus – Sturzu, Rogac, Lalic, Gladun – Stoi (cpt.), Vidrasan (Val. Macritchii 68′) – Piftor (Ene 68′), Golda, Mitrov – Sokovic.

Campionatul se va relua la sfarsitul lunii februarie a anului viitor, cand Ripensia va mai avea 3 etape de jucat in sezonul regular. Timisorenii vor intalni Viitorul Targu Jiu(deplasare), Dacia Unirea Braila(acasa) si Unirea Slobozia(deplasare).

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.