Ghiroda se reuneste saptamana viitoare si tinteste play-off-ul

TIMISOARA. Divizionara a III-a CSC Ghiroda si Giarmata Vii si-a stabilit programul pentru pregatirea de iarna inainte de reluarea campionatului.

Reunirea lotului va avea loc miercuri, 17 ianuarie 2024, de la ora 15:00, la Baza Sportiva „Emilian Pavel” din Ghiroda. Primul meci va fi contra juniorilor din cadrul academiei clubului, in 20 ianuarie, de la ora 11:00. In perioada 24 ianuarie – 2 februarie echipa va efectua un cantonament pe plan local, iar apoi va incepe si meciurile de verificare.

Staff-ul a programat deja si o serie de 9 meciuri amicale, dupa cum urmeaza:

Vineri, 2 februarie 2024, ora 11:00 – Amical SSU Poli Timisoara U19

Miercuri, 7 februarie 2024, ora 15:00 – Amical deplasare CS Unirea Santana (Liga 4, Arad)

Sambata, 10 februarie 2024, ora 11:00 – Amical CS Soimii Lipova (Liga 3, seria 8)

Miercuri, 14 februarie 2024, ora 15:00 – Amical depladare ACB Ineu (Liga 3, seria 8)

Miercuri, 21 februarie 2024, ora 15:00 – Amical deplasare Gloria Lunca Teuz Cermei (Liga 3, seria 8)

Sambata, 24 februarie 2024, ora 11:00 – Amical CSC Peciu Nou (Liga 3, seria 8)

Miercuri, 28 februarie 2024, ora 15:00 – Amical ACS Progresul Pecica (Liga 3, seria 8)

Sambata, 2 martie 2024, ora 11:00 – Amical Ripensia U17 (Colterm)

Primul meci oficial din 2024 pentru CSC Ghiroda si Giarmata Vii va fi in 9 martie, cu CSO Turceni, ultima clasata, in deplasare. Ghiroda a avut parte de un sezon bun si cu trei etape ramase de disputat din sezonul regulat se afla pe locul 2, la un punct de prima clasata. Obiectivul este accederea in play-off si de acolo lupta pentru clasarea in primele doua locuri, care duc la barajurile de promovare in liga secunda.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.