Giulgiul de aur…

Nicolae Iorga, spunea : „Recunoasterea posteritatii e un giulgiu de aur pe trupul celui asasinat“… Tristetea ma apasa de fiecare data, cand ma gandesc la aceste cuvinte, ale marelui istoric roman. Dar va marturisesc ca prefer sa punem cate un giulgiu de aur pe trupul marilor oamenii nascuti in Banat, decat sa-i asasinam inca o data, ignorandu-le valoarea, din nou si iar din nou! Nepasarea noastra fata de ei, pare un „perpetuum mobile” al caracterului  nostru national.  in relatiile mele interumane si „intermuzicale”, am avut, de multe ori, ocazia sa cunosc  oameni de o exceptionala valoare. Am adus si omagiat la Timisoara pe Gabriel Banat (un mare violonist american, nascut in Timisoara). La 81 de ani, Gabriel a cantat cu orchestra noastra la vioara sa Stradivarius (proprietate personala!) si, desi n-a mai fost in Romania de 64 de ani, Gabriel vorbea perfect romaneste, dar si ungureste si nemteste… Ca orice banatean. De unde si-a luat si numele!

V-ati gandit vreodata cat de dor i-a fost de Lugojul sau natal, lui Bela Lugosi, daca i-a adoptat  numele? Daca nu stiti, va spun eu cat de dor i-a fost de Banatul sau natal, lui Gabriel: atat de dor, incat  si-a luat numele regiunii  sale, ca si nume de scena! Gabriel Banat – violonistul! La fel ca si Bela Lugosi – actorul! Bela Lugojanul… De cate ori trec pe langa cate o balta din Freidorf ma gandesc la Tarzan. stiu ca el  n-a inotat niciodata in vreo balta banateana, deoarece a emigrat pe la vreo doi ani, impreuna cu familia in America. Dar, cand eram copil (asa pe la vreo opt ani) mergeam cu prietenii si ascultam cu gura cascata,  povestile pescarilor de pe balti. Acesti  pescari, ne imbatau cu false povestiri, despre cum inota Tarzan in balta de la picioarele noastre. si, vai Doamne, cum credeam tot si cum visam sa fiu si eu la fel!

Dar, vremea trece, si giulgiul de aur al posteritatii este tot mai… zdrentuit! Carpim cateodata, cu un petec grosolan,  giulgiul-amintire al unui mare om! Cateodata,  petecul  recunostiintei noastre e colorat strident, cand promovarea e prost facuta, sau e un petecut subtirel si transparent atunci cand avem fonduri putine. Daca, totusi, nu ne promovam valorile la justa valoare, macar sa-i visam si sa le pomenim numele si  altora (dar si noua insine), spre a nu-i asasina… inca o data!