TIMISOARA. Sfarsitul de saptamana se anunta canicular la Timisoara, asa ca o iesire in natura, dar la racoare, este cea mai buna solutie pentru a scapa de betoanele incinse din oras. Mai ales ca termometrele vor arata 35-37 de grade Celsius la umbra, dupa cum sustin meteorologii.
Comunitatea biciclistilor din Timisoara va propune noua pista amenajata din comuna Giroc pana la padurea din vecinatatea localitatii, unde va puteti plimba in voie la adapostul copacilor.
Potrivit celor de la twowheelsonelens.blogspot.ro, in fapt, pista de biciclete ce leaga Timisoara de comuna Giroc s-a extins pana la padurea Giroc si e cea de-a doua din Timis care poate fi folosita si pentru relaxare, dupa cea spre frontiera cu Serbia, de pe malul Begai.
Lungimea pistei dintre Timisoara si Padurea Giroc este de aproximativ 7 km.
Ca si confort, apreciaza specialistii, da clasa tuturor pistelor din Timisoara, desi are si ea unele neajunsuri.
De pilda la traversarea peste canal sunt niste „grilaje” ce trecute cu grija pentru ca nu cumva sa vi se blocheze vreo roata in ele.
Si ar mai fi unele denivelari la iesirile din curtile caselor, dar nimic prea suparator.
Iata, mai jos, traseul filmat de cei de la twowheelsonelens, din plin centrul comunei Giroc, de la Primarie, si pana la padurea aflata in apropiere, unde sa va bucurati de aer proaspat si racoare.
Pareri
În Pădurea Giroc nu prea ai pe unde să te plimbi, au fost tăiați o grămadă de copaci și aceștia sunt căzuți pe alee. Sau cel puțin acum două săptămâni așa au stat lucrurile, poate s-au mișcat repede băieții…și au eliberat drumul. Trist oricum…