Aproximativ 40 de gospodarii au fost inundate, 3 oameni au fost evacuati, iar o viitura a maturat o localitate din Banat.
CITESTE SI: Grindina cat vezi cu ochii pe autostrada Timisoara – Lugoj
Autoritatile din Caras-Severin sunt in alerta, miercuri seara, dupa ce 40 de gospodarii din Slatina Timis au fost inundate, iar o viitura a ajuns in localitatea Borlova, de unde au fost evacuati trei oameni.
Opt localitati nu au energie electrica din cauza ploilor abundente. Este vorba despre localitatile Jupa, Zagujeni, Zorlencior, Cornutel, Maciova, Cavaran, Sacu, Domasnea.
Conform reprezentantilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta al judetului Caras- Severin, in localitatea Slatina Timis sunt afectate de inundatii peste 40 de gospodarii, in mare parte curti.
‘Intervin 20 de pompieri militari cu patru motopompe transportabile si patru autospeciale. Paraul Slatina a iesit din albie. Sunt inundate si strazile din localitate’, a anuntat ISU Caras- Severin.
Apa a ajuns chiar si pe DN6, intre localitatile Caransebes si Slatina Timis.
Avertizare hidro cod roșu în județul Caraș-Severin. Imagini cu viitura surprinse în jurul orei 18 pe DN 6, între Caransebeș și Slatina Timiș. Acum se circulă în condiții normale. Adaptați viteza la condițiile de trafic!
Publicată de DRDP Timişoara pe 13 Iunie 2018
Mai mult, o gospodarie a fost izolata de apa in localitatea Borlova. Reprezentantii ISU spun ca s-a impus evacuarea a trei persoane.
Publicată de Francisc Radici pe 13 Iunie 2018
Judetul Caras-Severin se afla, pana la miezul noptii, sub cod rosu de inundatii. Potrivit hidrologilor, vor avea loc scurgeri de pe versanti, viituri rapide cu posibile efecte severe de inundatii, posibile depasiri ale cotelor de atentie pe raurile din bazinele Bistra, Timis, Poganis, Tau, Golet.
UPDATE: Alimentarea cu energie electrica a fost restabilita, seara, in cele 8 localitati carasene.